FOTO Vinul moldovenesc este mai gustos sub embargo rusesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Licori de toate aromele şi culorile au curs gârlă timp de două zile în centrul Chişinăului, iar mii de turişti, oficiali şi experţi străini s-au convins de calitatea înaltă a vinurilor noastre, în pofida interdicţiei de export în Rusia.

În deschiderea Zilei Naţionale a Vinului, oficialii au mulţumit moldovenilor şi străinilor care au susţinut producătorii autohtoni după embargoul impus de Rusia. „Nicio interdicţie nu va schimba calitatea vinului pe care-l producem din străbuni“, a declarat preşedintele Nicolae Timofti.

„Nu e o perioadă uşoară, dar facem totul ca să consolidăm imaginea ţării. Mulţumesc Comisiei Europene pentru decizia de a elimina cotele la vinurile moldoveneşti. Sper să revenim pe piaţa rusă, dar şi să ajungem pe pieţe noi“, a adăugat premierul Iurie Leancă.

Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, a transmis acelaşi mesaj în trei limbi: română, rusă şi engleză: „Vinul este cel mai competitiv produs alimentar, care ne face ţara cunoscută pe toate continentele. Vă mulţumesc că l-aţi apărat atât de solidar“.

„Anul trecut a fost mai divers şi mai vesel. Totuşi, am găsit un vin gustos, pentru Ziua Profesorului“ - Natalia Cuzmenco, fostă profesoară

La festival au venit mai mulţi oficiali europeni, printre care şi preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves. „Producerea vinului necesită timp, grijă şi respectarea unor standarde. E ceea ce defineşte Europa şi Moldova, inclusiv. Noroc!“, a exclamat, în română, oficialul estonian. El a primit în dar un butoi cu vin din 1991, anul proclamării independenţei statului. După ce au ciocnit câte un păhărel, demnitarii au jucat hora şi au degustat vinuri la tarabele înşirate în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Program bogat, sortiment variat

Standurile celor 33 de companii participante au fost amplasate în patru regiuni convenţionale: Codru, Ştefan Vodă, Valul lui Traian şi Divin. În cadrul festivităţii, au fost înmânate distincţii pentru merite deosebite în 2013. Marele Premiu i-a revenit brandului „Et Cetera“. Cel mai frumos stand a fost cel al combinatului Cricova, iar cel mai bun oenolog - Elizaveta Breahnă.

„Vin în fiecare an, aflu ce producători au mai apărut. Vinul nostru e tare bun şi merită toţi banii“ - Gheorghe Varticuş

Din program nu au lipsit concursurile, concertele cu artişti autohtoni şi focurile de artificii. Duminică, ministrul Vasile Bumacov şi consilierul prezidenţial Ion Păduraru s-au pus pe gătit. Ei au preparat friptură cu mămăliguţă şi legume coapte, împărtăşind publicului din propriile secrete culinare.

„Se combină perfect cu sushi“

Cele două zile de chef au adunat, potrivit organizatorilor, peste 100.000 de vizitatori din ţară şi din străinătate. Petrecăreţii au gustat licori de toate culorile, s-au înfruptat din frigărui şi prepeliţe rumenite la grătar, au cumpărat vinuri alese şi excursii în crame la preţuri promoţionale.

„Am încercat de toate: alb, roşu, rose, mi-a plăcut mai ales traminerul. Cred că vinul vostru se combină perfect cu sushi“, a mărturisit japonezul Iizuka Keiji. „Chişinăul e deosebit în această perioadă. Am găsit aici veselie, oameni frumoşi şi soare din plin. Tulburelul e magnific!“, ne-a lăudat Dmitri Smolici din Belarus.

Producătorii spun că evenimentul este un bun prilej de promovare. „De la an la an, nivelul de cultură a consumului de vin creşte. Oamenii au deja preferinţe, ştiu cum să-l testeze“, a menţionat Dumitru Muntean, directorul companiei Château Vartely. „E un an crucial, când consumatorii şi-au schimbat părerea despre vinurile autohtone. Caută, stau la coadă, insistă. Am avut vânzări bune“, s-a bucurat şi Valeriu Cojocaru, patronul Domeniilor Căinari.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL