FOTO Un alt segment al primului sistem de apeduct al Chişinăului a fost descoperit pe strada Bulgară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce săptămâna trecută, muncitorii de la Apă-Canal au descoperit la intersecţia bulevardului Ştefan cel Mare cu strada Armenească o parte a primului sistem de apeduct şi canalizare al oraşului, sâmbătă „a ieşit la suprafaţă” un al segment, de această dată pe strada Bulgară.

Dacă primul este deteriorat în mare parte, atunci cel de-al doilea este intact. Potrivit specialiştilor, ceea ce au găsit este un cămin – încăpere subterană de dimensiuni mici, zidită şi acoperită cu capac de fontă, pe traseul unei conducte de alimentare cu apă a unui canal, construită pentru a permite accesul la conductă.

„Este amenajată din cărămidă şi aminteşte forma unei cruci, e mai mare ca cea de pe strada Armenească, de epocă ceva mai veche şi păstrată absolut intactă. Este spectaculos. În ambele cazuri, specialiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, au înregistrat toate datele, s-au elaborat schiţele siturilor descoperite, iar în a doua jumătate a lunii martie urmează să finalizăm un raport tehnico-ştiinţific cu privire la subiect“, ne-a spus Vlad Vornic, directorul Agenţiei Naţionale Arheologice.

Potrivit lui, descoperirea trebuie păstrată intactă şi conservată. Asta chiar dacă, în proiect, peste construcţie urma să fie trasată o nouă ţeavă. După mai multe discuţii cu reprezentanţii Apă-Canal Chişinău, proiectul va fi modificat. Ulterior, autorităţile vor decide cum anume vor conserva segmentul de apeduct.

Vlad Vornic este mai puţin optimist în cazul sitului de pe strada Armenească. „Acum discutăm ce e de făcut pentru că în acest caz proiectul nu mai pate fi modificat, pe acolo trebuie să treacă o ţeavă nouă. Oricum, circa 2/3 din el este distrus. Dacă ar fi fost de epocă medievală, păstrat în întregime, merita să fie conservat. Cel mai probabil, va fi astupat. Bineînţeles că asemenea lucruri trebuie conservate, dar, până la urmă, arheologia trebuie să conclucreze cu celelalte domenii, astfel ca să asigure dezvoltarea armonioasă a oraşului“, a adăugat arheologul.

Specialistul nu exclude ca astfel de segmente din primul apeduct al Capitalei să apară şi la alte intersecţii. „A fost construit pe vremea primarui Carol Schmidt şi dat în exploatare la sfârşitul secolului XIX. Are o lungime de până la 35 de kilometri, în zona centrală a urbei. A fost utilizat inclusiv în perioada sovietică. Am atenţionat reprezentanţii Apă-Canal să conlucreze pe viitor cu arheologii“, conchide Vlad Vornic.

Ministerul Culturii şi-a exprimat disponibilitatea de a oferi suportul necesar tuturor actorilor interesaţi în a soluţiona problemele legate de cercetarea acestui sit arheologic, conservarea şi introducerea lui în circuitul cultural al Chişinăului.

„Dată în exploatare la 20 decembrie 1892, această construcţie arată cât de avansat pe plan civilizaţional era Chişinăul la sfârşitul secolului XIX, fiind unul dintre cele mai mari oraşe în Sud-Estul Europei şi al Imperiului Rus. Avem de a face cu o mostră a istoriei civilizaţiei noastre urbane, care trebuie păstrată şi preţuită. Doar altfel vom putea păstra şi preţui la justa valoare câştigurile civilizaţiei urbane actuale”, se spune într-un comunicat al ministerului.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare