Fostul preşedinte al CCA Gheorghe Gorincioi s-a sinucis în această dimineaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al Consiliului Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova Gheorghe Gorincioi a fost găsit mort în această dimineaţă de către ginerele său.

Victima s-a spânzurat de un copac din curtea casei sale, informează protv.md. Informaţia a fost confirmată şi de Inspectoratul General de Poliţie. 

Potrivit primelor informaţii, ieri, Gheorghe Gorincioi împreună cu soţia şi ginerele său, s-au dus la Pârâta, acolo unde familia deţine o vilă. În această dimineaţă sotia şi ginerele s-au întors la Chişinau, iar Gheorghe Gorincioi a rămas la vilă. În jurul orei 10, ginerele său l-a telefonat, însă acesta nu a raspuns apelurilor. Bărbatul s-a întors la vila din Pârâta unde l-a gasit pe fostul preşedinte al CCA spânzurat de un copac din curtea casei.

Gheorghe Gorincioiu a fost numit în funcţia de preşedinte CCA în anul 2007. Acesta a fost condamnat pe 5 iunie la patru ani de închisoare, cu supendare pe termen de trei ani pentru corupere pasivă.

Acesta împreună cu Terente Cherdivara, fost sef al Directiei Administrative a CCA, au ajuns în vizorul oamenilor legii dupa ce în ianuarie 2011 ar fi estorcat de la un agent economic  110.000 de lei. Terente Cherdivară a fost reţinut în flagrant în timp ce primea banii.

Acum doi ani, Curtea de Apel Chişinau l-a condamnat pe fostul subaltern al lui Gheorghe Gorincioi la şapte ani de detenţie.

Mai multe pentru tine:
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Legenda Grasei de Cotnari: Vița nobilă a Moldovei, un dar de la Matia Corvinul
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
27 octombrie, ziua în care, în 1916, s-a încheiat cea de-a doua bătălie de la Oituz. Victoria importantă a trupelor române
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ipotezele șocante privind craniile bizare de la capătul lumii. Un expert crede că este vorba despre altă specie
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO