Fosta directoare a liceului „Nicolae Iorga“ din Chişinău a fost condamnată la 5 ani de puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia a luat cei 600 de euro de la părintele unui elev pentru a-l transfera în liceul pe care-l conducea Foto: Adevărul

Sentinţa a fost pronunţată astăzi de magistraţii de la Judecătoria Botanica, după ce, vara trecută, profesoara a fost prinsă cu o şpagă de 600 de euro.

Fosta directoare a liceului „Nicolae Iorga“ din Chişinău a fost condamnată azi la 5 ani de puşcărie, sub acuzaţia de corupere. Femeia a fost luată pe sus de poliţişti din sala de judecată din sectorul Botanica, unde a fost pronunţată sentinţa.

Potrivit anchetatorilor, directoarea a fost prinsă pe 28 august în flagrant imediat după ce-a primit 600 de euro de la părintele unui elev, pentru a-l transfera în instituţia pe care o conducea. În urma percheziţiei, făptaşa a predat de bună voie bancnotele primite, autorităţilor.

Pe lângă anii de închisoare, aceasta mai trebuie să plătească o amendă de 20.000 de lei şi nu va mai avea nevoie să ocupe anumite funcţii publice, pe o perioadă de 2 ani. Ea a fost cercetată în stare de libertate şi-şi va ispăşi pedeapsa într-un penitenciar cu regim de detenţie semi-închis.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani