Expert: Sistemul medical are nevoie de un plan de gestionare a crizelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă

Compania Naţională de Asigurări în Medicină, Ministerul Sănătăţii şi instituţiile medicale nu au un plan de gestionare a crizelor. Iar, în condiţiile în care Moldova, al treilea an consecutiv, se confruntă cu instabilitate bugetară, un asemenea plan este de nelipsit, consider[ experta Centrului Analitic Independent Expert-Grup, Tatiana Savva, care a sintetizat un raport al Curţii de Conturi privind ocrotirea sănătăţii.

Într-o conferinţă de presă la IPN, Tatiana Savva a menţionat că instituţiile medicale s-au confruntat în repetate rânduri cu probleme la asigurare cu medicamente. În prima jumătate de an, 40% din solicitările de medicamente ale secţiilor instituţiilor medicale nu au fost onorate, iar 12% au fost onorate cu întârziere. „Şi atunci, timp de jumătate de an, spitalele s-au confruntat cu o criză extraordinară”, a afirmat experta.

Din cauza instabilităţii bugetare care a afectat sistemul de sănătate, Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic Republican şi Institutul Mamei şi Copilului au acumulat anul trecut datorii de aproape 140 de milioane de lei către furnizori. „Având în vedere că această situaţie se repetă şi în 2016, cel mai probabil că spitalele se vor confrunta cu aceleaşi probleme”, spune Tatiana Savva.

În opinia ei, o problemă în sectorul sănătăţii este că în ultimii doi ani a crescut povara pe fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală, din contul creşterii numărului de pensionari. În ceea ce priveşte spitalele, a rămas nerezolvată problema gestionării patrimoniului, problema accesului cetăţenilor la serviciile medicale, actualizarea preţului la serviciile medicale şi planificarea necesarului de medicamente şi substanţe farmaceutice.

De asemenea, potrivit expertei, sistemul medical nu le asigură beneficiarilor libertatea alegerii prestatorului de servicii. Potenţialul pacient poate să beneficieze de tratament doar în instituţia medicală de specialitate unde este trimis de către medicul de familie sau medicul specialist.

Lipsa unui agent care ar gestiona patrimoniul Ministerului Sănătăţii dat în folosinţă spitalelor face ca acesta să nu cunoască necesităţile reale de investiţii capitale, procurări de utilaj de care este nevoie. Actualmente aceste solicitări parvin în mod individual de la spitale, neexistând un raport integral în acest sens.

Analiza a fost făcută în cadrul proiectului „Procesul bugetar în Republica Moldova: Monitorizarea transparenţei şi promovarea controlului public”, implementat cu suportul Fundaţiei Soros-Moldova.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG