Expert-Grup: Veniturile bugetare vor fi în anul 2013 cu circa 940 de milioane de lei mai mici decât a planificat Guvernul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prognoza veniturilor bugetare pentru 2013 are la bază ipoteze prea optimiste privind creşterea economică, care pot genera presiuni suplimentare asupra angajamentelor asumate la partea de cheltuieli şi poate cauza un deficit superior celui planificat, se menţionează în publicaţia MEGA a centrului Expert-Grup.

În anul 2013, creşterea veniturilor bugetare va fi determinată de trei factori principali: (i) disiparea efectelor secetei în a doua jumătate a anului; (ii) o redresare economică moderată, care va fi însoţită de creşterea, deşi cu un ritm scăzut, a consumului, importurilor şi producţiei; şi (iii) creşterea taxelor, în special a accizelor la tutun, combustibili şi băuturi alcoolice, precum şi majorarea TVA la gazele naturale de la 6% la 8%, susţin economiştii de la Expert-Grup în revista MEGA.

Potrivit unei analize "o depreciere controlată a monedei naţionale ar putea să stimuleze veniturile publice, după intervenţiile băncii centrale pe piaţa valutară internă şi declaraţiile FMI cu privire la o uşoară supra-apreciere a leului moldovenesc. Drept rezultat, veniturile bugetului de stat ar putea creşte, în termeni nominali, cu 8,5% în 2013, din care 3,5 puncte procentuale - în rezultatul măsurilor de politică fiscală aplicate de la începutul anului".

Astfel creşterea veniturilor va fi însă mai mică decât nivelul de 13,5% prognozat de autorităţi, care au avut aşteptări  prea optimiste privind evoluţia economică. Aceasta poate genera presiuni suplimentare asupra angajamentelor asumate la partea de cheltuieli şi poate cauza un deficit suplimentar de aproximativ 940 milioane lei, care va trebui finanţat fie prin reducerea unor cheltuieli curente, fie prin creşterea datoriei de stat.  În consecinţă Guvernul va trebui să recurgă la o serie de amendamente bugetare pentru a ajusta prognoza veniturilor şi a planul de cheltuieli la noile circumstanţe economice, constată experţii .

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate