Este un furt: Creditele BEM au fost cedate unei firme off-shore. Demisiile nu rezolvă mare lucru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petrisor Gabriel Peiu crede că credite BEM au fost cedate de către unei firme off-shore FOTO: Alexandru Tarlev

Creditele de la Banca de Economii au fost cedate unei firme off-shore despre care nu avem nicio informaţie. Putem spune că aceşti bani practic au dispărut. Este un furt în toată regula, fără exprimări ocolitoare, apreciază expertul economic Petrisor Peiu.

Petrisor Gabriel Peiu, expert economic în cadrul Fundaţiei Universitare a Mării Negre (FUMN) a subliniat că cele două demisii ale viceguvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei Ema Tabârţă şi preşedintelui Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Artur Gherman, nu rezolvă mare lucru. „Situaţia economică nu se schimbă atâta timp cât nu există o tranparenţă clară. În principiu, toţi cei care au participat la administrare sunt vinovaţi”, a precizat expertul.

Peiu a atenţionat că Banca de Economii are nevoie de o schimbare, de preluarea la datoria publică a activelor toxice de acolo. „Practic, Banca  Naţională cumpără activele toxice la preţul real, adică infuzează pe măsură ce aceste active devin scadente. Aceasta este una dintre soluţiile identificate de membrii comisiei în mai multe rapoarte. Avem un raport al comisiei oficiale, un raport făcut de reprezentantul PL şi unul făcut de PSRM. În principiu, sunt două soluţii: una este recapitalizarea şi acoperirea găurilor cu bani publici, iar cealaltă soluţie este intrarea în insolvenţă, practic falimentul băncii”, a explicat Peiu.

Viceguvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei Ema Tabârţă şi preşedintele Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Artur Gherman, au fost demişi din funcţii de către Parlament, în şedinţa secretă de aseară în care a fost audiat raportul comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia financiar-bancară şi situaţia de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. După şedinţa, care a durat mai mult de opt ore, liderii fracţiunilor parlamentare a PLDM şi PD au precizat că demisiile vor continua.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare