Eminescu nu va mai fi decapitat în Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul Viorel Badea în faţa consulatului României de la Odesa. FOTO Facebook

Autorităţile ucrainene din sudul Basarabiei sunt de acord să coopereze cu oficialităţile din România pentru a schimba viaţa românilor din Bugeac. Mai mult, administraţia regiunii Odesa şi jurnaliştii de acolo s-au arătat interesaţi de Mihai Eminescu şi cultura română, lucru neîntâlnit până acum, constată senatorul român Viorel Badea, după ce a efectuat o vizită în această zonă.

Principalele probleme ale românilor de acolo sunt legate de situaţia economică precară şi identitate. Senatorul Viorel Badea s-a întâlnit cu prim-viceguvernatorul regiunii Odesa, Volodimir Jmak, cu care a discutat despre situaţia celor peste 200.000 de membri ai comunităţii româneşti din regiune, precum şi despre modalitatea de protejare şi promovare a limbii române în regiunea Odesa în detrimentul aşa-zisei „limbi moldoveneşti".

Presiune în scădere

La începutul anului 2015, într-un interviu pentru Adevărul Moldova, un locuitor din satul Kamâşovka (fost Hagi-Curda) declara că românii din Sudul Basarabiei nu sunt priviţi cu ochi buni de autorităţile ucrainene. Acum lucrurile au început să se schimbe, spune Viorel Badea, care mergând pentru a treia oară în Bugeac a constatat o îmbunătăţire a situaţiei. „Eu am înregistrat o îndulcire a situaţiei comunităţilor românilor din sudul Basarabiei. În primul rând am fost interesat să am discuţii cu oficialităţile ucrainene, ca să putem regla problema care durează de câteva zeci de ani acolo referitor la existenţa unei aşa-zise «limbi moldoveneşti» sau a unor comunităţi de moldoveni. Asta a şi fost principala chestiune pe care am discutat-o cu domnul Volodimir Jmak şi am văzut o deschidere faţă de acest subiect şi, mai ales, faţă de cooperarea economică cu România şi autorităţile locale din judeţele de frontieră”, afirmă Viorel Badea.

Eminescu are autorizaţie în Ucraina

În timpul vizitei sale, senatorul român a asistat la o ceromonie organizată cu ocazia naşterii scriitorului Mihai Eminescu, bustul căruia este instalat în curtea Consulatului român din Odesa. La eveniment au participat atât autorităţile, cât şi jurnaliştii ucraineni, fapt care l-a bucurat pe Viorel Badea. Precizăm că în anul 2013 bustul lui Mihai Eminescu a fost decapitat în Cernăuţi cu o zi înainte de a fi inaugurat. „Eu cred că nu vor mai fi probleme cu statuia lui Eminescu aşa cum au fost la Cernăuţi. Însuşi faptul că la aniversarea marelui poet la Odesa au fost prezenţi membri ai conducerii regiunii şi ai primăriei ne-a dat foarte mari speranţe. În plus, era o deschidere foarte mare a presei scrise şi audiovizuale din regiune faţă de evenimentul în sine. Au fost prezenţi foarte mulţi jurnalişti la spectacolul pe care l-am organizat pentru Ziua Naţională a României şi, implicit, pentru Mihai Eminescu. Jurnaliştii prezenţi acolo au fost foarte interesaţi de opera eminesciană, ceea ce mi-a dat speranţe şi chiar am simţit că se mişcă lucrurile în direcţia firească acolo în Odesa”, crede Viorel Badea.

Parlamentarii de la Chişinău invitaţi în Bugeac

Senatorul spune că în Odesa a discutat şi cu oamenii simpli care au precizat că situaţia se îmbunătăţeşte. „Au fost reprezentanţi ai unor asociaţii din sudul Basarabiei care ne-au confirmat faptul că a început să existe un dialog între ei şi autorităţile ucrainene chiar pe teme mai dificile. Şi noi vom continua dialogul nostru cu românii din regiune. Probabil vom avea o vizită în toate comunităţile de români din sudul Basarabiei - Reni, Ismail, Kamâşovka, Odesa, pentru a putea să aprofundăm subiectul pe care l-am discutat în timpul vizitei din zilele trecute”, a sublinia Viorel Badea. Tot el spune că îşi doreşte ca în următoarele vizite să fie însoţit de reprezentanţi din Republica Moldova. „M-aş bucura dacă alături de mine în aceste delegaţii ar veni şi parlamentari din Republica Moldova. O să-i invit eu personal să mă însoţească pentru că, la urma urmei, este un spaţiu de interes comun. Noi românii nu prea suntem prezenţi acolo, în schimb sunt prezenţi mai mult ruşii”, mai spune oficialul.

Problemele infrastructurii

Principalele probleme ale românilor de acolo sunt legate de partea economică şi de partea identitară, susţine Viorel Badea. „Despre aceasta am discutat şi noi cu cei din administraţia ucraineană şi am observat că există o deschidere din partea autorităţilor ucrainene care până acum nu exista”, adaugă senatorul.

Tot el a comentat şi situaţia drumurilor din regiunea de sud a Basarabiei. „Acolo este o problemă foarte mare a infrastructurii, mai ales în regiunea care leagă Odesa de Reni şi de Galaţi. Este o şosea care cu siguranţă va trebui reparată, fiindcă trebuie să asigure o legătură între Odesa şi România, implicit Europa. Există intenţia autorităţilor de a lucra la infrastructură şi ne-au cerut chiar sprijinul în acest sens. Observ o schimbare foarte importantă şi vizibilă cu ochiul liber de la prima vizită în această regiune şi până în prezent”, a confirmat Viorel Badea.

„În multe dintre şcolile româneşti din Ucraina se vehiculează încă ideea că se studiază limba moldovească, deşi limba moldovenească nu există. Este o modalitate prin care administraţia sovietică a încercat să-i dezbrace de identitate pe românii din regiune şi să poată să influenţeze covârşitor cultura conaţionalilor noştri care trăiesc în Odesa”, a declarat senatorul român.

Senatorul Viorel Badea l-a invitat pe prim-viceguvernatorul regiunii Odesa, Volodimir Jmak, la Bucureşti. Acesta a acceptat invitaţia, iar vizita ar putea fi efectuată în primăvară. Viorel Badea intenţionează să creeze relaţii de colaborare între parlamentarii din judeţele de frontieră şi autorităţile din Ucraina pentru a iniţia proiecte economice comune.

Viorel Badea este senator în Parlamentul României din anul 2008. Tot de atunci deţine şi funcţia de vicepreşedinte al Comisiei românilor de pretutindeni. Din anul 1999 până în anul 2000, Viorel Badea a fost secretar de stat în Guvernul României, la Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de peste Hotare. Un an mai târziu el devine consilier în Guvernul României, la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Senatorul este şi prim-vicepreşedinte al PDL Diaspora.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete