Dodon susţine că ambasadorii străini au contribuit la victoria PAS: Occidentul va cere ca Moldova să se alăture sancţiunilor împotriva Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul Socialiştilor, Igor Dodon, a acuzat ambasadorii străini că s-au implicat în alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. Potrivit lui, diplomaţii europeni au contribuit la victoria Partidului Acţiune şi Solidaritate.

În acest sens, Dodon a declarat că, cel mai probabil, Occidentul va solicita Moldovei „o notă de plată”, şi anume - să se alăture sancţiunilor împotriva Federaţiei Ruse.

Dodon a spus că speră că Maiei Sandu „îi va ajunge minte” şi nu va înrăutăţi relaţiile cu Moscova. În caz contrar, susţine Dodon, PAS nu va supravieţui mult timp la guvernare.

„Va fi foarte rău pentru cetăţeni, însă asta va aduce mai repede sfârşitul acestei guvernări”, a adăugat Dodon.

Amintim că Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor a obţinut doar 32 de mandate în alegeri, victoria fiind de partea PAS, formaţiunea preşedintelui Maia Sandu, care a obţinut majoritatea de voturi - 63 din 101.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie