Dodon: România nu este interesată în soluţionarea conflictului transnistrean. Asta ar pune cruce pe planurile lor de anexare a Moldovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md

Preşedintele Republicii Moldova îşi continuă retorica antiromânească. În cadrul unui interviu pentru agenţia de presă rusă TASS, Igor Dodon a declarat că România nu este interesată în soluţionarea conflictului de pe Nistru, pe motiv că Bucureştiul ar pune cruce în felul acesta pe planurile sale privind „anexarea Moldovei”.

De asemenea, Dodon a criticat decizia autorităţilor de la Chişinău de a-l declara pe vicepremierul rus, Dmitrii Rogozin, persona non grata.

„Să amintim că demnitarii din Guvernul moldovean, care l-au învinuit pe Rogozin că acesta i-a jignit, iau apă în gură atunci când colegii lor români vorbesc despre planurile de lichidare a Republicii Moldova şi unirea cu ţara vecină. Din partea Rusiei, de pildă, eu nu am auzit niciodată de astfel de chemări”, a menţionat Igor Dodon.

Dodon a comentat şi informaţia apărută în presa precum că americanii ar instrui militarii moldoveni pentru un eventual război pe Nistru, calificând-o drept o provocare.

În acest context, şeful statului a dat asigurări că el niciodată nu va da un ordin de folosire a forţelor armate împotriva Transnistriei.

Totodată, preşedintele ţării consideră că guvernarea de la Chişinău nu are nevoie de un război propriu-zis cu regiunea transnistreană, dar mai degrabă ar încerca să tensioneze relaţiile moldo-ruse şi să ocupe o poziţie proamericană, pentru ca actuala putere să mai aibă şanse de a accede în următorul Parlament.

„Acum liderii Partidului Democrat încearcă să obţină susţinerea SUA, unde sunt cercuri politice influente, interesate în amplificarea confruntării cu Moscova. Noi vedem cum ei intensifică presiunea asupra preşedintelui Trump, ca acesta să nu permită reluarea dialogului constructiv cu Moscova”, a notat Igor Dodon.

 

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort