Dodon: În Constituţie trebuie să rămână  limba moldovenească. Lupta va fi foarte dură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon nu renunţă la ideea că în Constituţia ţării trebuie să rămână limba moldovenească ca limbă de stat, asta deşi Curtea Constituţională a constatat anterior că limba de stat în Republica Moldova este cea română, în conformitate cu prevederile Declaraţiei de independenţă.

„Modificarea în Constituţie a limbii de stat, aici va fi lupta foarte dură. Pentru aceasta eu voi fi în fruntea coloanei şi vom intra peste tot. Limba în Constituţie trebuie să rămână limba moldovenească. Noi avem limba noastră, avem istoria noastră. Şi ceea ce fac ei acum cu Băsescu, toate jocurile acestea o să le iasă pe ochi şi lor şi lui Băsescu tot”, a declarat Igor Dodon miercuri, 17 ianuarie, la emisiunea „Important” de la TVC21.

Amintim că preşedintele a menţionat miercuri, 13 decembrie, că avizul pozitiv al Guvernului pe proiectul de lege ce prevede redenumirea limbii de stat în Constituţie din limba moldovenească în cea română „este încă o dovadă că regimul de la putere face tot posibilul pentru a dezbina societatea moldovenească pe criterii false”. Şeful statului afirmă că, în cazul în care limba de stat va fi modificată, poporul va ieşi în stradă alături de preşedinte.

Guvernul de la Chişinău a dat aviz pozitiv în şedinţa de miercuri, 13 decembrie, iniţiativei legislative de modificare a articolului 13 din Constituţia Republicii Moldova, prin care se urmăreşte înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” ca limbă de stat în Legea Supremă.

Igor Dodon a declarat recent că nu există o majoritate constituţională care ar vota includerea în Constituţie a limbii române.

Curtea Constituţională s-a pronunţat marţi, 31 octombrie, asupra solicitării unui grup de deputaţi, dând aviz pozitiv proiectului de lege privind modificarea articolului 13 din Constituţie, prin care sintagma „limba moldovenească” să fie înlocuită cu sintagma „limba română”.

Igor Dodon a criticat decizia Curţii Constituţionale de marţi, 31 octombrie. Preşedintele afirmă în Constituţia ţării, în datele recensămîntului populaţiei, dar şi în arhivele medievale este indicată limba moldovenească drept limba istorică a poporului moldovenesc.

De asemenea, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova anunţă că se va împotrivi tentativei de a înlocui sintagma „limba moldovenească” cu „limba română” în Constituţia ţării.

Şi vicepremierul Federaţiei Ruse, Dmitrii Rogozin, a comentat decizia Curţii Constituţionale de la Chişinău. Oficialul rus afirmă că decizia respectivă nu ar trebui să ne uimească, deoarece judecătorii Curţii deţin paşapoarte româneşti.

„De ce să ne mire? Din şase membri ai Curţii Constituţionale a Republicii Moldova, cinci sunt români, conform paşaportului”, a menţionat Dmitrii Rogozin pe pagina sa de Facebook.

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort