Dodon, criticat de ministrul Educaţiei pentru că nu a purtat mască în timp ce a vizitat o şcoală: Gesturi sfidătoare la adresa întregii societăţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Igor Şarov, l-a criticat pe Igor Dodon, într-o postare pe Facebook, pentru faptul că a vizitat o şcoală din ţară fără a respecta măsurile impuse de autorităţi în contextul luptei împotriva COVID-19.

„Astăzi vreau să mă adresez către toţi cei care reprezintă autorităţile de stat. Dubla măsură, practicată de unii reprezentanţi ai autorităţilor puterii din Republica Moldova ştirbeşte principiile unui stat democratic. Şi atunci ne întrebăm: în ce stat trăim? Cum e posibil ca măsurile legislative să fie obligatorii doar pentru unii cetăţenii ai statului, exceptându-i pe alţii? Mai grav decât atât, exemplul este dat de chiar vârfurile puterii, în condiţiile în care profesorii sunt inclusiv la tablă în mască şi sunt expuşi zilnic riscului infectării”, a afirmat Igor Şarov.

Ministrul a menţionat că a tras concluzia că „prin gesturi sfidătoare se subminează însăşi autoritatea statului democratic, exercitată prin reprezentaţii aleşi de popor”.

„Intrând în şcoală fără mască, dând mâna cu cei vârstnici, sunt încălcate deciziile Comisiei pentru situaţii excepţionale în sănătate publică. Altfel nu pot fi explicate gesturile sfidătoare la adresa întregii societăţi, care încearcă sa le educe cetăţenilor normele elementare de prevenţie a infectării cu cel mai periculos virus cunoscut până acum, care a secerat sute de mii de vieţi în toată lumea”, a spus ministrul.

Şarov consideră că „răspunsul societăţii civice ar trebui sa fie dur: stimaţi reprezentanţi ai autorităţilor, nu confundaţi propria persoană cu instituţia pe care o reprezentaţi! Iar plasarea samavolnică de-asupra legii vă exclude automat din corpul civic al acestei ţări”.

„Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării condamnă orice manifestare de nerespectare a prevederilor deciziilor CNESP cu privire la măsurile de prevenire şi control a infecţiei virusului COVID-19, îndeosebi când este vorba de instituţiile de învăţământ, indiferent de cine sunt acestea manifestate”, a mai spus ministrul.

Amintim că de la începutul pandemiei de COVID-19, Igor Dodon a publicat o mulţime de fotografii pe pagina sa de Facebook, în care preşedintele ţării apare vizitând mai multe raioane din ţară, în care se întâlneşte cu zeci de cetăţeni fără a respecta distanţa socială şi fără a purta mască de protecţie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie