Dodon, acuzat că a organizat intrarea în R. Moldova a unui interlop: „A venit pentru a face presiuni pe unul dintre concurenţii electorali”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Profimedia

Deputatul PAS Igor Grosu a adus acuzaţii grave la adresa ministrului de Interne, Pavel Voicu, şi la adresa preşedintelui în exerciţiu, Igor Dodon. Parlamentarul susţine că cei doi oficiali au organizat intrarea în Republica Moldova, în perioada 1 noiembrie - 15 noiembrie, a unei autorităţi criminale.

Igor Grosu a declarat, într-un briefing de presă, că este vorba despre interlopul Gheorghe Orlov, aflat în căutare internaţională.

Igor Grosu susţine că Gheorghe Orlov a intrat în ţară în perioada primului şi celui de-al doilea tur de scrutin. Potrivit deputatului, acesta a intrat şi a ieşit nestingherit din Moldova.

„Subalternii domnului Voicu nu au intervenit nicicum. Măcar nu l-au întrebat cu ce ocazie veniţi acasă. Ştim că acest personaj din lumea interlopă a venit special pentru a face presiuni pe unul dintre concurenţii electorali în favoarea lui Igor Dodon. Acest cetăţean a părăsit teritoriul R. Moldova şi a fost reţinut ulterior de autorităţile ucrainene”, a mai spus Grosu.

Informaţia privind intrarea în ţară a lui Gheorghe Orlov a fost confirmată şi de ex-ministrul de Interne, deputatul Alexandru Jizdan. El a menţionat că Orlov a avut chiar posibilitatea de a se întâlni cu alti membri ai diferitor grupări criminale. Jizdan la fel a confirmat că Orlov a fost reţinut în Ucraina, după ce autorităţile moldoveneşti nu au intervenit în reţinerea acestuia.

„A stat în nordul R. Moldova, împreună cu alţi membri ai grupărilor criminale, în restaurantele din nordul republicii, aşteptând rezultatele alegerilor. Erau gata să reacţioneze sau să vină în ajutorul unui candidat în cazul în care el câştiga alegerile sau în cazul în care în R. Moldova urmau să aibă proteste”, a spus Jizdan.

„Cu părere de rău, astăzi, politicul din ţara noastră s-a aşezat la masă cu aceşti exponenţi ai criminalităţii organizate. Acest fenomen este cel mai periculos pentru un stat. Atunci când politicienii se aşeză la masă cu liderii criminali, statul devine unul mafiot”, a încheiat Jizdan.

Mai multe pentru tine:
Alin, în vârstă de 15 ani, a fost ucis cu sânge de alți doi adolescenți. Băiatul a fost îngropat într-o curte din Cenei, județul Timiș
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile