Dodon a plecat pe Muntele Athos: „Avem nevoie mai mult ca oricând de binecuvântarea călugărilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon a anunţat vineri, 28 august, că pleacă în Grecia, pe Muntele Athos, pentru că acum „avem nevoie mai mult ca oricând de binecuvântarea călugărilor”. Şeful statului a spus că se va ruga „pentru poporul nostru, pentru o Moldovă care să trăiască în pace şi unitate”.

„Am trecut si trecem prin provocari foarte puternice în acest an, de aceea avem nevoie mai mult ca oricând de binecuvântarea călugărilor pe care urmeaza sa-i întâlnesc la mănăstirile ctitorite de cei mai renumiţi voievozi moldoveni. Luna septembrie vine cu noi încercări pentru poporul nostru, începe şcoala în condiţii de pandemie, se reiau o serie de alte activităţi, avem încă un drum greu de parcurs prin această pandemie care afectează întreaga lume, de aceea vă îndemn pe toţi cei care puteţi să petreceţi aceste zile de sărbătoare în linişte sufletească şi rugaciune, să transmiteţi gânduri bune către apropiaţi, către ţară, să ne cultivăm încrederea că vom trece cu bine şi de aceste vremuri complicate”, a scris Igor Dodon pe Facebook.

Dodon a transmis „un gând bun şi celor care se află în opoziţie politică”.

„Dacă vor încerca să facă şi din asta un motiv de luptă electorală cu preşedintele, le recomand să nu-şi ia măcar păcatul acesta pe cap, au destule. Le doresc şi lor, şi nouă tuturor cumpătare şi bune intenţii în relaţiile cu ceilalţi”, a mai spus preşedintele.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA