„Doctor în Moldova“ – o campanie dedicată medicilor deosebiţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Platforma E-Sănătate.MD lansează, în premieră, o campanie de promovare a medicilor din Republica Moldova, cu genericul „Doctor în Moldova“, susţinută informaţional de „Adevărul“.

Astfel, pe parcursul mai multor luni vă vom prezenta poveştile de viaţă ale unor medici, vestiţi sau anonimi, din sate sau oraşe, dedicaţi profesiei pe care au ales-o.

Vrem ca oamenii din Moldova să cunoască cine sunt doctorii fără de care sistemul nostru medical nu ar putea exista, iar sănătatea ne-ar fi mai şubredă. Vrem să arătăm că avem medici care se pot sacrifica pentru pacienţii lor, că se implică mai mult decât le-ar cere jurământul lui Hipocrate, că îşi fac meseria nu doar pentru a fi remuneraţi, ci pentru că altfel nu şi-ar vedea rostul în această profesie.

Personajele campaniei „Doctor în Moldova“ vor fi medici de diferite specializări, de diferite vârste, care muncesc în condiţii extreme, fac naveta dintr-o localitate în alta, încearcă să aducă tehnologiile moderne în instituţiile lor medicale, să aline suferinţe, îi fac pe pacienţi să zâmbească sau, pur şi simplu, se încăpăţânează să schimbe sistemul, sfidând stereotipurile şi practicile învechite. Mai mult, unul dintre meritele lor este că au rămas în ţară în pofida greutăţilor.

Medicul care deschide campania „Doctor în Moldova“ este de specializare ftizio-pneumolog şi lucrează la spitalul raional din Rezina. Nina Postu poate fi considerată un erou al acestui sistem, dar, în primul rând, este erou pentru o familie din Rezina. Din iniţiativă proprie şi cu multă insistenţă, doamna doctor a reuşit, împreună cu autorităţile, să găsească şi să repatrieze din Rusia o femeie dintr-un sat din Rezina, traficată anul trecut de un grup de romi şi obligată să cerşească pe străzile din Moscova. Platforma E-Sănătate.MD a decis să-i ofere premiul „Pentru păstrarea onoarei şi tradiţiei nobile a profesiunii de medic şi a respectului pentru viaţa umană“.

Ne propunem să continuăm tradiţia cu alte reportaje scrise sau realizate în format video despre cei mai dedicaţi doctori din Moldova. Poveştile lor se vor regăsi pe portalurile Sănătate INFO (sanatateinfo.md) şi Sănătate TV(sanatatetv.md), de pe Platforma E-Sănătate.MD, precum şi în paginile cotidianului „Adevărul“ Moldova.

Campania este desfăşurată de Platforma E-Sănătate.MD, în parteneriat cu Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate, cotidianul „Adevărul“ Moldova şi Clinica Sancos.

Doctorul Nina Postu, laureat al primei ediţii „Doctor în Moldova“

Nina Postu s-a născut pe 18 ianuarie 1972, în satul Slobozia Horodişte, raionul Rezina. În anul 1990 a absolvit Şcoala medicală din Orhei, iar ulterior a fost admisă la Facultatea de medicină generală de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu“ din Chişinău. S-a specializat în ftizio-pneumologie. Din 1996, munceşte la spitalul raional din Rezina în calitate de medic ftizio-pneumolog, este coordonatorul teritorial al Programului de control al tuberculozei din Rezina. Nina Postu deţine numeroase diplome oferite de autorităţile locale şi Ministerul Sănătăţii pentru merite în controlul tuberculozei în raion. Din 2003 până în 2011 a lucrat voluntar la emisiunea „Sanitas“, la Elita TV. Spune că a ales ftizio-pneumologia pentru că este un domeniu interesant. Pentru că ftiziatria, în general, este considerată o specializare mai puţin atractivă, a vrut să arate că pentru a profesa trebuie să iubeşti cu adevărat oamenii, indiferent de specializare.

Mai multe pentru tine:
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători