Directorul Agenţiei pentru Eficienţa Energetică este proprietarul firmei ce va livra instituţiei tehnica pentru audit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Naţională de Integritate (CNI) a adoptat al treilea act de constatare în privinţa lui Mihail Stratan, directorul Agenţiei pentru Eficienţă Energetică (AEE). S-a stabilit că acesta a încălcat regimul juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii, al conflictului de interese, precum şi cel al incompatibilităţilor, anunţă Ziarul de Gardă.

Încălcările pe segmentul veniturilor şi proprietăţii s-au manifestat prin nedeclararea a două imobile (un apartament şi un teren), a şase conturi bancare şi a unor pachete de acţiuni în diverse societăţi comerciale. Pentru acestea el riscă să fie cercetat conform prevederilor art.352 (1) Cod Penal.

Conflictul de interese a fost depistat după ce în cadrul unei licitaţii organizate de ADR Nord (Agenţia de dezvoltare regională Nord) şi de GIZ (Agenţia pentru cooperare internaţională a Germaniei) cu scopul achiziţionării echipamentului pentru audit energetic destinat Agenţiei pentru Eficienţă Energetică, a fost desemnată drept câştigătoare o societate comercială a cărui fondator şi asociat unic este Mihail Stratan, potrivit zdg.md.

În ceea ce priveşte regimul incompatibilităţilor, încălcarea acestuia a fost exprimată prin deţinerea, de către Mihail Stratan, a funcţiei de administrator al unei societăţi comerciale, concomitent cu funcţia de director al Agenţiei pentru Eficienţă Energetică, a constatat CNI.

Dacă în primul caz actul de constatare este definitiv, celelalte două acte pot fi contestate în instanţa de contencios administrativ.

După mai multe runde de discuţii, membrii Comisiei au ajuns la concluzia, că neajunsurile admise de către şeful AEE reprezintă încălcări ale legislaţiei în vigoare. Totodată, rezultatele controlului au arătat că aceste scăpări nu au fost cu intenţie, fapt care a motivat Comisia să claseze cauza respectivă.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta