Detalii despre cazul judecătorului de la Curtea de Apel Bălţi, care a fost reţinut pentru îmbogăţire ilicită VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procuratura Anticorupţie a oferit detalii despre cazul judecătorului Alexandru Gheorghieş, de la Curtea de Apel Bălţi, care a fost reţinut marţi, 16 noiembrie. Procuratura Anticorupţie a comunciat că au fost efectuate în total 7 percheziţii.

În urma acţiunilor de urmărire penală, magistratul şi încă două persoane, complicii acestuia, au fost recunoscuţi în calitate de bănuiţi, urmând să fie puşi sub învinuire cu înaintarea învinuirii în săvârşirea infracţiunii încriminate.

Totodată, menţionăm că complicii au depus declaraţii şi cooperează cu procurorii, indicând asupra faptelor imputate magistratului de îmbogăţire ilicită.

Percheziţiile au fost efectuate la mai multe locaţii printre care la biroul de serviciu, domiciliul şi la automobilul care se află în folosinţa magistratului.

În urma operaţiunilor de descindere, au fost ridicate de la magistrat mijloace băneşti în valută străină (precum dolari, euro, hrivna ucraineană, roni) şi valută naţională, a căror provenienţă magistratul nu a putut justifica şi două cartuşe pentru armă de vânătoare cu ţeavă lisă, care erau păstrate fără respectarea regulilor de păstrare corectă a armei şi muniţiilor conform legislaţiei în vigoare şi actelor normative ale Ministerului Afacerilor Interne.

În rezultatul acţiunilor de urmărire penală au fost depistate şi ridicate telefoane mobile, înregistrări video din cadrul mai multor instituţii, documente în original, contracte, recipise, care au importanţă pentru cauza penală.

Drept urmare, magistratul şi încă o persoană bănuită în cadrul cauzei penale au fost reţinute şi plasate în izolator pe un termen de 72 de ore.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews