Cum descoperim calităţile unui vin bun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vinurile albe sunt cele mai capricioase în producere. FOTO Facebook Fautor

Roşii, albe sau rosé, dulci sau seci, vechi sau noi, mii de sticle cu licoarea lui Bachus aşteaptă pe rafturile magazinelor sau în debaralele noastre să fie deschise şi savurate. „Adevărul“ a provocat-o la o discuţie despre vinurile moldoveneşti pe Elizaveta Breahnă, unul dintre cei mai cunoscuţi oenologi şi degustatori din ţară.

A degustat mii de vinuri şi cunoaşte totul despre ele. Le ştie deopotrivă aromele şi capriciile. Dintr-o privire îţi poate spune care sunt excelente, bune sau bolnave. Este încrezătoare că putem să face faţă luptei cu licorile din Franţa sau Italia, pentru că avem produse calitative.

Vinurile sunt îngrijite şi monitorizate pe tot parcursul vieţii lor, iar mai apoi, pe an ce trece, devin tot mai apreciate.„Degustarea începe în primele zile după procesarea strugurilor, deoarece aceasta este cea mai simplă metodă de a determina în care parte a luat-o acest vin. Procesul de apreciere implică văzul, gustul şi mirosul. Astfel, poţi observa dacă vinul este bolnav sau predispus spre a se îmbolnăvi“, explică Elizaveta Breahnă. Specialista spune că Moldova se aseamănă cu zona Bordeaux din Franţa. Chiar dacă solul şi clima sunt favorabile pentru producerea vinurilor de calitate, nu tot ceea ce producem este şi bun.

„Pentru a obţine un produs excelent este necesar, în primul rând, ca strugurii să fie de o calitate bună, utilajul să fie modern şi, nu în ultimul rând, este nevoie de măestria tehnologului. Culoarea ne spune totul. Un vin alb sănătos trebuie să aibă o culoare verde vivace. Vinul tânăr roşu trebuie să aibă o culoare rubinie“, subliniază oenologul. Ar trebui să evităm însă vinurile albe-gălbui, de culoarea ceaiului, şi cele roşii spre mov. Sunt „bolnave“ spune experta.

Avem nevoie de o promovare a vinurilor atât în ţară cât şi peste hotare. Mulţi nu ne cunosc ţara.

Elizaveta Breahnă, degustator

Şi cele ieftine pot fi bune 

Specialiştii clasifică vinurile în: excelente, foarte bune, bune, satisfăcătoare şi nesatisfăcătoare. Un vin excelent înseamnă calitate superioară şi că a trecut cu brio testul vizual, oflactiv şi gustativ al somelierilor. Elizaveta Breahnă ne recomandă însă să alegem vinurile după preţ. „În segmentul mediu sunt foarte multe vinuri de o calitate înaltă.

Preţurile sunt mici din cauză că nu e capacitatea de cumpărare, dar avem vinuri foarte bune şi la 40 de lei sticla. E foarte bine să începeţi de la un vin mai ieftin şi, dacă vă va plăcea, atunci nu veţi greşi când veţi lua unul mai scump de la aceeaşi întreprindere. Cele mai scumpe necesită cheltuieli mai mari de producere“, spune specialista.

Cei care nu sunt producători, dar preferă vinurile de casă, trebuie să ştie însă că licorile vândute de vânzătorii ambulanţi pot fi periculoase. „Mulţi oameni produc vinuri calitative şi în condiţii de casă. Mai uşor se obţin vinurile roşii, cele albe sunt mai capricioase. Când văd numai culoarea lor mă îngrozesc. Mult depinde de condiţiile sanitare în care este pregătit. Atât timp cât se produce în cantităţi mici, pentru familie, nu e cazul să reglementăm acest domeniu“, afirmă Elizaveta Breahnă.

Cu ce le combinăm 

Pentru a savura din plin gustul lor este important şi cu ce mâncăruri le asociem. „Vinul este folosit ca hrană şi ca băutură, cu bucatele potrivite. El îl face pe om să mânânce mai puţin. Vinul alb se potriveşte cu caşcaval, brânză nesărată, peşte şi creveţi. Cele roşii se potrivesc cu carnea“, spune specialista. La fel de bune sunt şi vinurile rosé produse din soiurile de struguri roşii, după tehnologia vinurilor albe. „Sunt oameni care suferă de tensiune ridicată şi nu pot consuma vinurile roşii şi în acest caz cele rosé sunt potrivite. Ele pot fi combinate cu carne de pasăre, caşcaval, peşte“, sugerează somelierul.

Competitive cu cele din UE 

Deşi spune că Republica Moldova are nevoie de o promovare a vinurilor atât în ţară cât şi peste hotare, Elena Breahnă este încrezătoare că licorile noastre vor face faţă luptei cu brandurile din Uniunea Europene. „Toţi cunosc vinurile franceze sau pe cele italiene, care deja şi-au obişnuit consumatorii, noi trebuie să ne luptăm pentru rafturile UE. Avem nevoie doar de timp. Avem condiţii climaterice excelente şi utilajul necesar pentru a ne poziţiona bine pe piaţa europeană“, mai adaugă specialista.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul