Cum a ajuns compozitorul Ghenadie Ciobanu, proprietar al unei case mai luxoase chiar decât cea a lui Plahotniuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Compozitorul Ghenadie Ciobanu este deputat pldm FOTO arena.md

Ghenadie Ciobanu, deputat liberal-democrat în Parlamentul Republicii Moldova s-a trezit peste noapte că este proprietar al celui mai scump imobil între deputaţi, întrecându-l chiar şi pe milionarul Vlad Plahotniuc

Analiza declaraţiilor pe venit ale demnitarilor de stat, arată că multe dintre acestea sunt completate cu erori.

Aşa s-a întâmplat şi în cazul compozitorului Ghenadie Ciobanu, deputat liberal-democrat, care din greşeală a mai adăugat o cifră de 9 la valoarea imobilui, atunci când a indicat în declaraţia de avere pentru anul 2012 că deţine o casă cu o suprafaţă de 384 metri pătraţi, cu o valoare cadastrală de 19.994.879 lei.

Adică locuinţa acestuia ar fi de trei ori mai scumpă decât cea a lui Vlad Plahotniuc, care deţine un apartament de 1.023 metri pătraţi în centrul Capitalei şi care are o valoare cadastrală de doar 6,5 milioane de lei.

Dacă ar fi să comparăm datele indicate de Ghenadie Ciobanu în declaraţia din anul 2011, sau în cea din anul 2010, se poate de constatat că valoarea cadastrală a casei compozitorului este de 10 ori mai mică şi constituie doar 1.994.879 de lei.

În consecinţă, deputatul democrat Vlad Plahotniuc este deţinătorul celui mai luxos imobil între parlamentarii moldoveni.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri