Crucea Roşie din Elveţia livrează echipamente de transfuzie a sângelui în 14 spitale din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii organizaţiei de Crucea Roşie din Elveţia iniţiază astăzi acest proiect, în valoare de peste 1,6 milioane de euro, împreună cu Ministerul Sănătăţii. Pe lângă finanţarea şi suportul tehnic pentru echipamentele moderne, membrii organizaţiei îi vor instrui şi pe asistenţii medicali.

Până în 2016, nu mai puţin de 14 spitale din Republica Moldova vor fi utilate cu echipamente performante de transfuzie a sângelui.

Printre instituţiile spitaliceşti vizate se numără Centrul Mamei şi Copilului, Spitalul Sfânta Treime, Spitalul Clinic Municipal Nr. 1 din Capitală, dar şi spitalele raionale din Ungheni, Căuşeni, Ştefan Vodă, Hânceşti, Anenii Noi, Orhei, Floreşti, Tiraspol, Comrat, Bălţi şi Edineţ. 

Aparatele sunt oferite cu suportul financiar şi tehnic al specialiştilor de la organizaţia de Crucea Roşie din Elveţia, care-i vor şi instrui pe asistenţii medicali.

„Vorbim despre un proiect în valoare de peste 1,6 milioane de euro, prin care asigurăm cu echipamente în special băncile de sânge în 14 teritorii administrative. Prin acest demers urmărim să asigurăm securitatea transfuzională în instituţiile medicale raionale de pe ambele maluri ale Nistrului şi la Chişinău“, a spus directorul Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui, Svetlana Cebotari.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026