Creştinii ortodocşi prăznuiesc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creştinii ortodocşi care se conduc de calendarul iulian îi prăznuiesc vineri, 12 iulie, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, care sunt numiţi şi stâlpii Bisericii Ortodoxe. Tot în această zi se termină postul în cinstea apostolilor, numit în popor Postul Sâmpetrului.

În ziua când sunt prăznuiţi cei doi sfinţi este oficiată Sfânta Liturghie, după care enoriaşii şi soborul de preoţi înconjoară sfântul lăcaş ca şi în Ziua Învierii. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, fiind numiţi „căpetenii ale apostolilor” şi „ale lumii învăţători”, pentru că au contribuit la răspândirea cuvântului evanghelic în multe părţi ale lumii.

Iisus Hristos i-a dat celui care se numea Chifa numele de Petru, adică piatră, şi l-a numit pe el stâlp pe care se va zidi Biserica. Apostolul Petru l-a urmat pe Iisus Hristos şi a lăsat mrejele de pescar şi familia. La început, Sfântul Apostol Pavel se numea Saul şi era un mare cărturar al tipului. Acesta era un fariseu fanatic care prigonea primii creştini, dar s-a convertit la creştinism după o minune care i s-a întâmplat. În drum spre oraşul Damasc, a fost orbit de o lumină puternică şi a auzit un glas care îi spunea: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?” După aceasta a rămas orb şi a mers la Catedrala din Damasc, unde a cerut să fie botezat şi a început să propovăduiască noua religie a creştinilor.

Sfinţii Petru şi Pavel au fost omorâţi prin ordinul împăratului roman Nero. Sfântului Pavel i s-a tăiat capul cu sabia, în timp ce Sfântul Petru a fost răstignit pe cruce.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort