Copiii instituţionalizaţi sunt readuşi cu greu în familiile din care provin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii cu vârste de 15-16 ani sunt cei mai vulnerabili Foto: Adevărul

Copiii dezinstituţionalizaţi se confruntă cu mai multe probleme la revenirea în familie. Specialiştii susţin că este dificilă combinarea tuturor serviciilor sociale de care au nevoie copiii pentru a se încadra cât mai rapid în comunitate.

Sunt dificultăţi şi în prevenirea scoaterii copiilor din familiile vulnerabile. Totodată, 65% din respondenţii unui sondaj realizat de mai multe organizaţii neguvernamentale din Moldova, pe o reţea de socializare, au spus că toţi copiii cu cerinţe educaţionale speciale trebuie să se bucure de familie şi de acces la şcoală generală din comunitate, relevă IPN.

Liliana Rotaru, preşedintele Asociaţiei „Copil. Comunitate. Familie” Moldova (CCF), a spus pentru sursa citată că la nivel local, situaţia dezastruoasă în care se află copiii, sau cea a familiilor în care ar trebui să se reîntoarcă dintr-o instituţie specializată, precum şi lipsa serviciilor alternative de tip familial sunt principalele probleme cu care se confruntă copiii dezinstituţionalizaţi.

„În cazul în care acesta se află într-o instituţie 6-8 ani, din păcate consecinţele instituţionalizării asupra copilului afectează stima lui de sine, capacităţile sociale şi de comunicare. Pe de altă parte, familiile sunt predispuse la situaţii de criză de orice gen. În aceste situaţii este foarte complicat, pentru că este nevoie de a lucra în primul rând cu copilul şi cu familia pentru a integra cu succes copilul în familie”, a spus Liliana Rotaru.

Aceasta a precizat că integrarea cu succes în familie a copiilor nu garantează că situaţia va rămâne aşa pentru totdeauna. „Aceste familii sunt foarte vulnerabile la situaţiile de criză şi noi considerăm că asistenţii sociali ar trebui să lucreze mai mult la prevenirea separării copilului de familie, la susţinerea familiei, la identificarea timpurie a problemelor. Nu mai poţi să vii cu soluţia de a scoate copilul din familie”, a adăugat preşedintele CCF Moldova.

În opinia Lilianei Rotaru, lipsa unor servicii alternative de tip familial face copiii cu vârsta de 15-16 şi mai vulnerabili la absolvirea instituţiilor rezidenţiale.

Şefa Direcţiei învăţământ preşcolar, primar şi secundar general din cadrul Ministerului Educaţiei, Valentina Chicu, a spus că dezinstituţionalizarea copiilor are mai multe aspecte şi trebuie să fie asigurat în paralel un context educaţional adecvat nevoilor copilului, un context social, nu în ultimul rând asistenţă educaţională, socială şi chiar psihologică.

Pe 1 octombrie 2013, în instituţiile rezidenţiale din republică se aflau peste 3900 de copii; alţi 1181 au fost dezinstituţionalizaţi.

Mai multe pentru tine:
Actrițele nu-și puteau ține mâinile acasă când jucau cu Robert Redford: „Săruta cel mai bine la Hollywood!”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Prețurile din România stârnesc dezbateri în online: „Rudele în vizită din Spania au rămas șocate. Nu înțelegeau cum trăiesc românii”
Avertismentul unui fost ministru moldovean: „Rusia va face din Moldova o bază militară". Ce spune despre George Simion și AUR