Copii din Republica Moldova, printre victimele atacului rus asupra spitalului din Kiev

0
Publicat:

Printre victimele atacului rus asupra spitalului pentru copii din Kiev se numără copii din Republica Moldova, iar unul dintre ei era pe masa de operații în momentul bombardamentului, anunță vicepremierul moldovean pentru Integrare Europeană Cristina Gherasimov care a întreprins o vizită în Ucraina. 

Printre victimele atacului rus asupra spitalului din Kiev sunt copii moldoveni. FOTO: Facebook

,,Peste 600 de pacienți, copii care suferă de boli incurabile, se tratau în acel moment în spital. Inclusiv copii din Republica Moldova, unul dintre care se afla pe masa de operații chiar în momentul bombardamentului. Din fericire, el a supraviețuit și se află în continuare în grija medicilor.Fiind la Kyiv, am mers la locul unde statul agresor a ucis zeci de oameni și a rănit sute de copii, părinți și medici - de facto, a lovit în inima societății ucrainene”, a scris Cristina Gherasimov pe pagina sa de Facebook.

Aflat la Kiev, oficialul moldovean a mers la spitalul avariat săptămâna trecută în urma bombardamentelor ruse, aducând un omagiu ,,victimelor nevinovate”. 

,,Acest atac este o mostră cumplită a cinismului celor pentru care nu mai există nimic sfânt, nici măcar viața unor copii nevinovați. Atrocitățile asupra tuturor ucrainenilor trebuie să se oprească, iar crimele de război trebuie judecate”, a completat vicepremierul moldovean pentru Integrare Europeană.  

Lidera de la Chișinău a condamnat atacul

Anterior și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat atacul rus asupra spitalului de copii care suferă de boli incurabile din Kiev, subliniind că trebuie oprită uciderea ,,acestor suflete nevinovate”.

,,Război împotriva copiilor - trebuie să spunem lucrurilor pe nume despre ceea ce s-a întâmplat astăzi la Kyiv, despre bombardarea de către Rusia a unui spital pentru copii care suferă de boli incurabile. Uciderea copiilor nu este despre ideologie, geopolitică sau dezbateri politice. Este despre copii nevinovați, despre bombele care lovesc spitale unde micuții luptă împotriva cancerului. Este despre copii care mor în brațele mamelor lor. Este un război împotriva copiilor. Este șocant că unii încă mai neagă aceste atrocități. Moldova condamnă cu fermitate aceste crime de război”, a notat Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.

Lidera de la Chișinău a îndemnat la unitate pentru un viitor în care fiecare copil ,,are șansa de a trăi în pace și bunăstare”.

,,Haideți să fim uniți pentru dreptul la viață al acestor copii și al multor copii traumatizați în război, pentru un viitor în care fiecare copil are șansa de a trăi în pace și bunăstare. Lumea de astăzi este total diferită de cea dinainte de februarie 2022 - trebuie să ne concentrăm pe ceea ce contează cu adevărat: oprirea uciderii acestor suflete nevinovate”, a punctat președintele Republicii Moldova.  

Morți și răniți 

Rusia a lansat în data de 8 iulie rachete asupra Kievului într-un atac rar în timpul zilei,  lovind Spitalul de copii Ohmatdyt - cea mai mare instituție de pediatrie din Ucraina.

Cel puțin două persoane au fost ucise, iar alte 16 au fost rănite în urma bombardamentelor armatei ruse. 

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite