Construcţie înălţată cu scandal lângă scuarul Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul localului din centrul Chişinăului

În centrul Chişinăului, lângă scuarul Europei, va fi construit un restaurant „Sbaro“, ce face parte dintr-un lanţ american. La nivel mondial sunt peste 1.300 de astfel de restaurante.

Primăria a dat autorizaţie pentru această construcţie, dar edilul a decis să analizeze proiectul mai minuţios după ce în presă au apărut reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale ce susţin că această construcţie nu este amplasată în locul potrivit.

Ghenadie Jemanean, coacţionarul francizei din Republica Moldova, a declarat pentru unimedia.md că „este o construcţie modernă, care se va încadra perfect cu monumentele istorice care sunt în inima Chişinăului. Noi cu siguranţă vom ţine cont şi vom asculta toate părerile care vor veni din partea societăţii şi a reprezentanţilor administraţiei publice locale. Ne dorim să fie un local apreciat, cu deservire la cel mai înalt nivel, unde oamenii să poată să mănânce ceva repede şi gustos”.

Localul, cu două niveluri, va avea suprafaţa de 80 de metri pătraţi. Proprietarii şi-au luat angajamentul să amenajeze şi staţia de aşteptare a transportului public.


 

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat