Consiliul Naţional Politic al Platformei DA se convoacă pe 5 martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dinu Plîngău, preşedinte interimar Platforma DA.

Consiliul Naţional Politic al Platformei DA se va convoca în data de 5 martie. O decizie în acest sens a fost luată de Biroul Politic Permanent al formaţiunii, transmite IPN.

La Consiliu, forurile statutare ale partidului vor analiza activitatea Fracţiunii Platforma DA din Consiliului municipal Chişinău pentru toată perioada de mandat. „Este necesar să avem o discuţie sinceră şi să luăm decizii importante, care ar permite Platformei DA să fie o echipă mai puternică şi mai unită”, a scris preşedintele interimar, Dinu Plîngău, pe Facebook.

Mai devreme, Dinu Plîngău s-a pronunţat pentru retragerea susţinerii politice consilierilor municipali ai Platformei DA responsabili de domeniul funciar, după ce aceştia, alături de consilierii Partidului Socialiştilor, aceştia au votat pentru vinderea unui teren de 1,29 hectare din adiacentul magazinului UNIC la preţ de 2,7 milioane de lei, în timp ce preţul de piaţă este de cel puţin 40 de milioane. Pe acest caz s-a autosesizat şi procurorul general interimar, Dumitru Robu, care a dispus verificarea legalităţii deciziei de înstrăinare a terenului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani