Conducerea spitalului „Sfânta Treime“ din Chişinău, sancţionată după ce doi pacienţi au fost „externaţi“ la groapa de gunoi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei doi pacienţi au fost duşi din spital, la o groapă de gunoi din raionul Criuleni Foto: Adevărul

Şeful Direcţiei sănătate din municipiul Chişinău, Mihai Moldovanu, a anunţat că administraţia Spitalului municipal „Sfânta Treime” a fost sancţionată disciplinar, în urma anchetei interne în care s-a analizat cazul celor doi bărbaţi externaţi din spital, săptămâna trecută, şi duşi la o groapă de gunoi din raionul Criuleni.

Mihai Moldovanu a spus că a discutat cu directorul spitalului, Simion Terente, şi cu vicedirectorul pe probleme chirurgicale, Gheorghe Străjescu. Ca rezultat, Simion Terente s-a ales cu mustrare, pentru management rezervat al instituţiei, lipsă de control în acordarea asistenţei medicale. Iar Gheorghe Străjescu s-a ales cu mustrare aspră. „În urma anchetei interne desfăşurate s-a constatat vina deplină a administraţiei spitalului. O nouă abatere este echivalentă cu demisia”, a mai spus Moldovanu, citat de IPN.

Săptămâna aceasta, cei doi pacienţi vor fi plasaţi pentru îngrijiri paleative la Spitalul municipal nr.4, pentru o perioadă de 30 de zile, după care vor ajunge într-o instituţie de plasament. În cazul în care acest lucru nu se va reuşi, din cauza procedurilor anevoioase, cei doi bărbaţi vor fi plasaţi la Centrul de triere a persoanelor fără adăpost din Capitală.

Şeful Direcţiei sănătate a adăugat că unul dintre pacienţi a stat la spital un an şi jumătate, iar celălalt şase luni. Acesta a declarat că lacunele legislative permit persoanelor fără adăpost să fie întreţinute în spitale, şi nu în instituţiile de protecţie socială de profil. Anual, numărul acestora ajunge până la 200.

Pentru 7-10 zile de tratament în spital, Compania Naţională de Asigurări în Medicină alocă circa 3.500 de lei.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani