Comuniştii vor să prevină situaţii de genul bărbatului de la Ştefan Vodă întemniţat pentru că nu avea poliţă medicală obligatorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Simbol

Deputaţii fracţiunii PCRM au înregistrat o iniţiativă legislativă privind scutirea unor categorii de populaţie, neangajate în câmpul muncii, de achitarea datoriilor faţă de fondurile de asigurări obligatorii de asistenţă medicală pentru anii de până în 2014.

Deputaţii comunişti au adresat o scrisoare prim-ministrului Iurie Leancă, în care precizează că aplicarea unor sancţiuni persoanelor neangajate în câmpul muncii, care nu pot să-şi procure o poliţă de asigurare medicale, constituie un act inuman, transmite IPN.

În mesajul adresat premierului, se menţionează că sunt zeci de mii de familii care întâmpină dificultăţi financiare la procurarea poliţei de asigurare medicală. Aceasta, doar în ultimii doi ani, s-a scumpit de patru ori, se menţionează în demers. „Mai grav este faptul că mii de cetăţeni în dificultate sunt impuşi să achite retroactiv costul poliţei de asigurare medicală şi penalităţile devastatoare pentru termene ce depăşesc acţiunea poliţei”, se menţionează în mesajul dat publicităţii de către PCRM.

Deputaţii comunişti susţin că un număr semnificativ de cetăţeni sunt hărţuiţi prin instanţe de judecată, iar împotriva multora dintre ei urmează să fie iniţiată procedura de încasare silită a datoriilor faţă de fondurile de asigurări medicale pentru anii precedenţi. PCRM propune Guvernului Republicii Moldova să-şi asume răspundere pentru iniţiativa legislativă înaintată de către PCRM, în corespundere cu legislaţia în vigoare şi practica recentă din luna iulie.

Totodată, deputaţii PCRM propun Guvernului să iniţieze procedura de „amnistiere” pe marginea proceselor demarate, indiferent de faza procesuală în care se află, în cazurile cetăţenilor cu datorii faţă de fondurile de asigurări medicale pentru anii precedenţi, inclusiv, pe marginea deciziilor judecătoreşti pronunţate, aflate în proces de executare.

Vladimir Duplinschi (50 de ani) din satul Ermoclia, raionul Ştefan Vodă, a fost închis în izolator lunea trecută după ce a refuzat să plătească o amendă pentru că nu avea poliţa medicală obligatorie.
 

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi