Comisii pentru controlul curăţeniei în curţile blocurilor din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fiecare sector al Capitalei se vor crea comisii pentru controlul ordinii sanitare în curţile blocurilor locative, dar şi pe terenurile aferente caselor particulare. De asemenea, comisiile vor verifica curăţenia pe terenurile aferente imobilelor agenţilor economici, organizaţiilor, instituţiilor, iar în funcţie de situaţie se vor aplica sancţiuni contravenţionale, transmite IPN.

Potrivit unei dispoziţii a primarului interimar Nistor Grozavu, din componenţa comisiilor de sector va face parte vicepretorul, care va fi şi preşedinte. În comisie vor mai intra un specialist al secţiei locative a preturii, un specialist din cadrul Direcţiei generale locativ-comunală şi amenajare, poliţistul de sector şi un specialist din cadrul Direcţiei socio-ecologice.

Comisiile se vor deplasa pentru verificări în teren de cel puţin două ori pe săpătămână. Persoanele responsabile de ordinea sanitară în spaţiile pe care le gestionează riscă sancţiuni contravenţionale în cazul în care curăţenia nu va fi respectată. Persoanele fizice riscă amenzi de până la trei mii de lei, iar persoanele juridice amenzi de până la nouă mii de lei.

Comisiile de sector urmează să prezinte săptămânal Direcţiei generale locativ-comunală şi amenajare informaţia cu privire 1a numărul de procese-verbale întocmite, iar ulterior acestea vor fi expediate spre examinare comisiilor administrative din cadrul preturilor.

Mai multe pentru tine:
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată