„Clopotele Învierii” cheamă lumea la Palanca, raionul Călăraşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Festivalul este la prima editie. FOTO SIMBOL

A doua ziua după Sfintele Paşti, luni,  în satul Palanca, raionul Călăraşi, se  va desfăşura prima ediţie a Festivalului Pascal „Clopotele Învierii”. Festivalul are drept scop promovarea muzicii sacre şi a cântecului pascal, şi dezvoltarea turismului intern şi receptor prin valorificarea obiceiurilor şi tradiţiilor populare.

Solicitată de IPN, directorul Muzeului „Casa Părintească”, Tatiana Popa, a spus că la eveniment vor participa colective artistice din mai multe localităţi ale raionului Călăraşi, dar şi stareţul şi călugări ai Mănăstirii Hârjauca. Începând cu ora 08.00, participanţii şi invitaţii festivalului vor avea posibilitatea să participe la Serviciul Divin în biserica de lemn cu Hramul Acoperemântul Maicii Domnului. După care va începe programul festivalului.

Pe lângă master class-urile clopotarilor, programul va include o expoziţie de icoane, una de clopoţei, atelier de pictură a clopoţeilor şi de încondeiere a ouălor. Toţi participanţii vor fi serviţi cu cozonac şi ouă roşii.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea