Circ în Consiliul Municipal. Aleşii nu-şi pot împărţi comisiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prima şedinţă, de înmânare a mandatelor, a fost singura la care aleşii au participat incorpore

În cazul în care nici după jumătate de an consiliul nu adoptă vreo decizie, vom avea alegeri anticipate, iar atunci politicienii vor primi note după merit, avertizează analiştii.

Aleşii locali au încercat să se adune de mai multe ori, dar toate şedinţele au eşuat din cauza lipsei de cvorum. Consilierii PCRM, deşi deţin 26 din cele 51 de mandate, nu pot lua decizii în condiţiile în care Igor Dodon, Zinaida Greceanâi şi Ion Ceban au ales fotoliul de deputat. „Aceştia pot participa la şedinţe pentru a asigura cvorumul, dar nu au dreptul la vot", a explicat liberalul Teo Cârnaţ.

Comuniştii îşi acuză colegii din partidele democrate şi liberale că nu vin la şedinţe şi astfel cele trei fotolii de ales nu pot fi declarate vacante. De cealaltă parte, reprezentanţii AIE îi învinuiesc pe comunişti că nu doresc să cedeze funcţii.

Vina o poartă primarul Dorin Chirtoacă, cel care s-ar face responsabil de „uzurparea puterii în CMC", acuză comuniştii. „Lui Chirtoacă îi stă bine pe tobogane cu copiii", a menţionat consilierul comunist Valentin Todercan. Edilul Capitalei a declarat însă că aceste acuzaţii sunt neîntemeiate. Consilierii comunişti au menţionat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu vor ceda din pretenţii la repartizarea comisiilor de specialitate. Iniţial, PCRM râvnea toate funcţiile de preşedinte din cele şapte comisii. Acum însă susţin că s-ar mulţumi şi cu patru: comisiile juridică, transport, arhitectură şi învăţământ, considerate cele mai importante.

Anticipate şi la nivel local

Liberalul Teo Cârnaţ susţine însă că nu comisiile sunt problema, ci planurile de mai departe ale comuniştilor. „Ei nu doresc să participe la dialog, ci să ne folosească la o şedinţă ca să declare vacanţa funcţiei pentru cele trei mandate şi ulterior nu vor mai avea nevoie de noi. Scopul lor principal este să preia funcţiile de viceprimari, pretori şi şefi de direcţii", a explicat Teo Cârnaţ.
Analistul politic Igor Boţan a declarat că situaţia din Consiliul Municipal Chişinău este anormală. „Ultimul cuvânt în acest conflict îl vor avea chişinăuienii care ar putea să-i taxeze la viitoarele alegeri", a menţionat Igor Boţan. Aleşii locali vor trebui să găsească un numitor comun cât mai curând, în caz contrar există riscul anticipatelor. „Dacă timp de jumate de an CMC nu va adopta nicio decizie, va fi dizolvat şi vom avea alegeri locale anticipate", a menţionat Valeriu Didencu, secretar al consiliului.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”