Cioloş: Am avut semnale de la partide aşa-zis proruse că nu îşi doresc întreruperea parcursului european în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO privesc.eu

Premierul României, Dacian Cioloş, a declarat că, în urma vizitei pe care a făcut-o recent în Republica Moldova, a avut semnale din partea partidelor din opoziţie, aşa zis proruse, că nu îşi doresc întreruperea parcursului european al ţării, el anunţând că în România se va organiza un forum româno-moldovean, pe teme privind transparenţa guvernamentală şi consultarea publică între Guvern şi societatea civilă.

Premierul a vorbit despre relaţia României cu Republica Moldova, arătând că ţara noastră sprijină parcursul european al acestei ţări.

”Inclusiv de la partide din opoziţie, aşa zis pro-ruse, am avut semnale că nu îşi doresc întreruperea parcursului european al Republicii Moldova şi că doresc să menţină această legătură şi orientare spre reformă”, a declarat Dacian Cioloş, adăugând că cel mai bun mod al României de a ajuta în acest proces este de a arăta că această apropiere de Uniunea Europeană aduce rezultate şi bunăstare pentru cetăţenii moldoveni.

Premierul Dacian Cioloş a precizat că, în cursul vizitei în Republica Moldova, s-a convenit să se organizeze un forum, o întâlnire la Bucureşti, în care să se pună faţă în faţă reprezentanţi ai societăţii civile din Republica Moldova şi România.

”Vrem să încercăm să împărtăşim din experienţa noastră, inclusiv de transparenţă guvernamentală, de consultare publică între Guvern şi societatea civilă. Poate, încet, încet, transferăm nu doar bani dar şi un mod de a face lucrurile mai transparent şi mai eficient şi în Republica Moldova”, a mai spus Cioloş. 

Premierul României a spus că lucrurile concrete care s-au produs în relaţia cu Republica Moldova sunt cele 60 de milioane de euro care au intrat în conturile Republicii Moldova şi care vor echilibra bugetul şi vor permite Guvernului să demareze proiecte de investiţii. 

”Am mers cu proiectul de modernizare în grădiniţe şi şcoli”, a mai afirmat Dacian Cioloş, adăugând că România a mai ”pus la bătaie” două milioane de euro, pentru a finanţa proiecte la nivelul autorităţilor locale, care vor fi gestionate de un fond de investiţii sociale independent, din Republica Moldova. 

Cioloş a mai spus că au existat discuţii şi privind continuarea gazoductului Iaşi-Ungheni, care să meargă până la Chişinău. 

”Transgazul este gata să se implice în elaborarea proiectului tehnic, nu doar cu experienţa pe care o are, dar şi inclusiv cu contribuţie financiară şi, mai mult, este gata să se implice într-un proces de investiţii acolo, pentru acest gazoduct şi au început deja discuţiile cu autorităţile moldoveneşti, pentru a identifica forma juridică cea mai aplicată”, a precizat Cioloş. 

Primul-ministru a menţionat că s-a discutat inclusiv despre oportunităţi de a stimula investiţii private, prin constituirea unui Fond de garantare a investiţiilor româneşti, în Republica Moldova, şi deschiderea unei filiale a Fondului de Garantare pentru IMM-uri, din România, în Republica Moldova. 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”