Chișinăul declară război propagandei și dezinformării Kremlinului. Ce propune Maia Sandu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președinta Republicii Moldova propune înființarea Centrului Național de Apărare Informațională și Combatere a Propagandei PATRIOT, o instituție pentru combaterea propagandei și dezinformării, inclusiv cea venită din partea Rusiei.

Maia Sandu anunță o inițiativă legislativă cu privire la crearea unei instituții. FOTO: Facebook.com

Potrivit Maiei Sandu, Kremlinul și grupările criminale lansează zilnic atacuri hibride, utilizând propaganda în Republica Moldova. 

,,Pentru că nu poate ajunge cu tancuri, Kremlinul sponsorizează răspândirea minciunilor”

,,Planul celor care lansează falsuri și contribuie la propagarea lor este să provoace frică, ceartă și, astfel, să-și realizeze scopurile meschine. Pentru că nu poate ajunge la noi cu tancuri, Kremlinul sponsorizează cu sume imense răspândirea minciunilor în mass-media și pe rețele sociale, finanțează cu bani murdari grupări criminale care încearcă să ne oprească din drumul nostru de a dezvolta țara. Minciunile difuzate la televizor și pe internet au devenit cele mai periculoase arme cu care suntem atacați în prezent. Cu sume imense de bani, cu fabrici de trolli care lucrează 24 de ore din 24, prin multiple canale media care servesc interesele unor grupuri criminale organizate, se încearcă slăbirea Moldovei prin atacuri repetate. Propaganda este o amenințare directă la securitatea țării și pune în pericol viitorul liber, democratic și prosper al Moldovei”, a declarat șefa statului vecin în cadrul unui briefing de presă. 

Responsabilitățile PATRIOT-ului 

În opinia liderei de la Chișinău, cea mai bună armă contra războiului informațional lansat de Rusia este asigurarea informării obiective, corecte, dar și dezvoltarea gândirii critice a cetățenilor. 

,,Azi anunț inițiativa legislativă de a crea o instituție care să combată propaganda dăunătoare statului Republica Moldova și să apere cetățenii noștri de manipulare și de atacurile propagandistice constante. În virtutea atribuțiilor oferite de Constituție, în domeniile apărării țării și securității naționale, voi propune Parlamentului spre adoptare constituirea Centrului național de apărare informațională și combatere a propagandei, denumit simbolic - PATRIOT” a menționat aceasta, precizând că instituția va avea două responsabilități:

,,1. Transmită informații veridice către publicul larg și să asigure un dialog constant cu cetățenii, precum și să colaboreze cu instituțiile statului în vederea promovării intereselor naționale și creșterii rezistenței societății noastre în fața dezinformării

 2. Să identifice, să evalueze și să combată dezinformarea, pentru eliminarea riscurilor generate de amenințările hibride”. 

Textul inițiativei legislative, a cărei misiuni este de a coordona politica țării în domeniul securității informaționale și de a combate dezinformarea la nivel național, va fi publicat în data de 30 iunie pe site-ul Președinției în vederea consultărilor, iar până la sfârșitul lunii viitoare va fi expediat Parlamentului.

,,Știu că acest anunț va agita cuibul de viespi care lucrează împotriva Republicii Moldova și se vor înteți minciunile. Unii vor discuta această inițiativă din prisma libertății de exprimare. Dreptul la libera exprimare este o valoare incontestabilă și stă la baza dezvoltării democratice pe care o dorim cu toții. Însă libertatea de exprimare nu poate fi un paravan pentru minciună și intoxicare. Depinde de noi, întreaga societate, să nu le permitem să ne dezbine și să ne slăbească țara. Pentru că acesta este planul lor - o țară slabă, cu oameni certați, care nu le încurcă lor să fure și să țină Moldova într-o zonă a sărăciei și corupției”, a conchis această. 

Un exemplu de propagandă rusească a fost înregistrat săptămână trecută, atunci când Volodimir Soloviov, cel mai vocal propagandist al lui Putin, a publicat pe canalul său de Telegram o imagine cu oamenii care au participat la Adunarea „Moldova Europeană” de la Chișinău și i-a prezentat ca fiind participanți la un contramiting la Comrat, o localitate din regiunea prorusă Găgăuzia a țării vecine.

,,La Comrat, în capitala Găgăuziei, continuă mitingul antiguvernamental. Oamenii nu sunt de acord cu privire la cursul proeuropean al președintei Sandu și solicită organizarea unui referendum pentru a-l stabili”, a descris Volodimir Soloviov fotografia făcută în timpul mitingului proeuropean. 

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie