Cei 14 deputaţi neafiliaţi din majoritatea parlamentară au aderat la PDM. Lupu: Suntem cea mai numeroasă şi importantă fracţiune VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei 14 deputaţi neafiliaţi din majoritatea parlamentară, care la 21 decembrie 2015 au părăsit Partidul Comuniştilor din Republica Moldova şi au anunţat organizarea unei platforme Social-Democrate, au aderat vineri, 10 martie, la Partidul Democrat, alături de care au guvernat până acum.

Cei 14 noi democraţi sunt: Violeta Ivanov, Artur Reşetnicov, Vladimir Vitiuc, Victor Mândru, Anatolie Zagorodnîi, Alexandr Bannicov, Igor Vremea, Sergiu Stati, Boris Golovin, Anatolie Gorilă, Galina Balmoş, Elena Gudumac, Corneliu Mihalache şi Petru Porcescu.

Astfel, în acest moment fracţiunea PDM este formată din 34 de deputaţi. Precum a menţionat în cadrul unui briefing de presă şi democratul Marian Lupu, aceasta devine cea mai mare fracţiune din Parlamentul de la Chişinău.

„Vreau să salut această decizie, care pe alocuri nu a fost uşoară, dar a fost una foarte responsabilă. Mulţumesc colegilor pentru acest pas. Pas care va duce la consolidarea majorităţii parlamentare, stabilităţii în Parlament, sprijinului pentru Guvern, pentru modernizarea europeană a ţării”, a menţionat Lupu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul