Cebotari, sceptic cu privire la rezultatele obţinute de Dodon la Moscova: Niciodată nimeni nu a beneficiat de acele soluţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

Vicepreşedintele PDM Vladimir Cebotari nu s-a arătat impresionat de faptul că în noua sa vizită la Moscova, Igor Dodon a reuşit să soluţioneze problema privind exporturile produselor moldoveneşti în Federaţia Rusă, fără implicarea Guvernului pe acest caz.

„Domnul Dodon a fost de foarte multe ori la Moscova în acest an, şi anul trecut, şi mai anul trecut, şi de fiecare dată a venit cu foarte multe probleme rezolvate. Dar de fiecare dată problemele se repetă şi de fiecare dată a trebuit să fie din nou rezolvate şi niciodată nu am văzut nicio soluţie şi niciodată nimeni nu a beneficiat de acele soluţii”, a declarat Vladimir Cebotari vineri, 1 februarie, într-o conferinţă de presă.

În acest sens, democratul a precizat că nu a văzut nici hotărârea Guvernului de la Moscova privind interzicerea tranzitului prin Ucraina a produselor moldoveneşti şi nici vreun document oficial în urma înţelegerilor între Dodon şi Putin, care ar prevedea expres că produsele moldoveneşti sunt acceptate în Rusia dacă tranzitează Ucraina.

Igor Dodon a anunţat miercuri, 30 ianuarie, că s-a înţeles cu omologul său rus, Vladimir Putin, pe problema exportului produselor moldoveneşti, după ce Moscova a luat decizia de a interzice importul în Federaţia Rusă a produselor care tranzitează Ucraina.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată