VIDEO Dodon anunţă că s-a înţeles cu Putin: Începând de astăzi, toate mărfurile moldoveneşti pot fi exportate pe piaţa Federaţiei Ruse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md
FOTO presedinte.md

Igor Dodon a anunţat miercuri, 30 ianuarie, că s-a înţeles cu omologul său rus, Vladimir Putin, pe problema exportului produselor moldoveneşti, după ce Moscova a luat decizia de a interzice importul în Federaţia Rusă a produselor care tranzitează Ucraina.

„Începând cu ziua de astăzi, toate mărfurile moldoveneşti pot fi exportate pe piaţa Federaţiei Ruse, tranzitând teritoriul Ucrainei. Odată cu anularea de către Rusia a taxelor vamale pentru mărfurile moldoveneşti, aceste decizii vor permite majorarea, în termeni restrânşi, a cifrei de afaceri dintre ţările noastre”, a declarat Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Şeful statului spune că a avut un schimb de opinii cu privire la cooperarea moldo-rusă în domeniile comercial, economic şi umanitar. 

„Făcând un bilanţ al celor doi ani de colaborare la nivel de şefi de state, am menţionat că în prezent, sunt create toate premisele pentru ca în anul curent, relaţiile de cooperare moldo-rusă să fie aduse la un nou nivel calitativ”, a afirmat Dodon.

Dodon susţine că l-a informat pe preşedintele Rusiei „despre acţiunile întreprinse în vederea amnistiei cetăţenilor Moldovei conform articolelor 26 şi 27 ale legislaţiei migraţionale a Rusiei”. 

„Deja mii de cetăţeni ai Moldovei, şi numărul lor creşte în fiecare zi, au beneficiat de această decizie a structurilor de resort ale Federaţiei Ruse. În mod special, i-am adresat mulţumiri lui Vladimir Putin pentru asistenţa tehnică acordată sub formă de transport special marca „KAMAZ” care, în zilele apropiate, va ajunge în Moldova”, a menţionat Dodon.

În cadrul întrevederii, a fost abordată şi situaţia din Transnistria.

„Am reconfirmat poziţia fermă că soluţionarea definitivă a problemei transnistrene poate fi atinsă în condiţiile păstrării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în hotarele ei recunoscute la nivel internaţional”, a subliniat Dodon.

Dodon i-a adus lui Putin explicaţii de ce nu participă în cursa electorală pentru parlamentarele de la Chişinău.

„Am menţionat că neparticiparea preşedintelui în cursa electorală din Moldova este motivată prin dorinţa de a menţine funcţionalitatea instituţiilor statului din ţară în timpul şi după desfăşurarea alegerilor, precum şi de a-i sprijini pe concurenţii electorali pentru ca alegerile parlamentare să fie organizate corect şi democratic”, a precizat Dodon.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite