Cea mai mare companie de aviaţie din Republica Moldova are un nou director

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile nu au făcut publică decizia FOTO ambasada.it

Mircea Maleca, şeful Departamentului financiar al companiei AIR Moldova a fost avansat în funcţia de director general. Fostul manager, Iulian Scorpan a rămas în cadrul companiei în calitate de vice-director.

Decizia despre numirea noul director general a fost adoptată două săptămâni în urmă de Vasile Botnari, noul ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, dar aşa şi nu a fost făcută publică. La fel nu au fost anunţate motivele demiterii lui Iulian Scorpan din funcţia de manager general.

Curios este că pe forumul ambasadei Italiei în Republica Moldova informaţia despre această mutare a fost făcută încă la 12 iulie.

Victor Chironda, PR and Advertising Manager la AIR Moldova a confirmat informaţia precizând că Mircea Maleca ar fi fost numit o săptămână în urmă.

Noul administrator a fost în ultimii ani director financiar la AIR Moldova, iar anul trecut a fost vizat într-un raport al Curţii de Conturi în care se constata o gestionare proastă a companiei.

De notat că managerii de la AIR Moldova primesc cele mai mari salarii din cadrul companiilor cu capital majoritar de stat.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie