Catherine Ashton: „Negocierile oficiale vor duce la soluţionarea paşnică, complexă şi de durată a conflictului Transnistrean“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reluarea procesului de negocieri politice oficiale pentru soluţionarea problemei transnistrene, întrerupte în 2006, a fost salutată de mai mulţi oficiali străini. Aceştia au declarat că sprijină integritatea teritorială a Moldovei şi că speră să fie găsită o soluţie de compromis.

„Acest pas important va duce la soluţionarea paşnică, complexă şi de durată a conflictului Transnistrean. Suntem în aşteptarea unui proces de negocieri în care toate părţile implicate în formatul „5+2" vor acţiona cu bună credinţă şi vor promova un spirit de cooperare. Ca parte a formatului de negocieri „5+2", UE speră că următoarea reuniune oficială va avea loc cât de curând posibil şi reafirmă dorinţa de a susţine părţile implicate în conflict atât la nivel de negocieri, cât şi în transpunerea în realitate a soluţionării conflictului", a declarat Catherine Ashton, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate şi vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Şi oficialii de la Washington au salutat această decizie. „Statele Unite ale Americii sprijină suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. Susţinem negocierile „5+2" în baza cărora ar putea să fie găsită o soluţie care să ofere Transnistriei un statut special", se arată într-un comunicat de presă al Departamentului de Stat.

„Personal voi menţine eforturile OSCE pentru a găsi o soluţie de compromise. Aş vrea să-l felicit pe ministrul rus Lavrov al cărui rol a fost de o importanţă majoră", a fost declaraţia lui Audronius Ažubalis, președintele în exercițiu al OSCE, ministrul lituanian de externe.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort