Boţan: Când a introdus embargoul, Rusia a invocat prezenţa unor substanţe chimice în produse. Acum, prezenţa lor depinde de cine este preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Analistul politic Igor Boţan a analizat campania electorală a celor doi candidaţi la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Acesta a ajuns la concluzia că socialiştii au avut o campanie bazată pe minciună.

În opinia lui Igor Boţan, invocarea mai multor minciuni care au vizat contracandidatul lui Igor Dodon, şi tirajarea acestora în presa de partid este un lucru nepermis şi astfel de lucruri trebuie taxate dacă se doresc campanii electorale oneste pe viitor.

„Staff-ul are de învăţat că o victorie câştigată cu orice preţ este o strategie proastă şi duce la izolarea învingătorului. Cu timpul acesta riscă să fie taxat de propriul electorat, când nu va realiza multe din promisiunile electorale din cauza atribuţiilor limitate pe care le deţine un preşedinte. Victoria cu orice preţ este un lucru extrem de periculos”, a spus expertul politic.

Boţan a încercat să explice cum noul preşedinte ales va soluţiona problema exporturilor pe piaţa rusă.

„Rusia când a introdus embargoul a invocat prezenţa unor substanţe chimice în produsele moldoveneşti, dar acum, prezenţa acestor substanţe chimice, depinde de cine este preşedinte. Este vorba de implicaţii politice şi nu norme sanitare. Eu înţeleg că este un joc politic, dar sunt nişte linii roşii de care nu se poate trece”, afirmă analistul.

De cealaltă partea despre mesajul electoral al formaţiunii PAS, Igor Boţan a spus că a fost unul cât se poate de adecvat, dar de obicei câştigă cei care se conduc de lozinca „scopul scuză mijloacele”.

Opinia a fost expusă de Igor Boţan în cadrul dezbaterii publice cu tema: „Tehnologii electorale şi tehnologi electorali: lecţii învăţate şi lecţii de învăţat din campania alegerilor prezidenţiale”, organizată de IPN şi Radio Moldova. Acesta a subliniat că nu ar apela la sentimentele de patriotism şi unitate naţională pentru că le crede înnăscute şi e ca şi cum s-ar face circ politic să fie invocate în campanie electorală, însă tehnologiile electorale le recomandă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”