Igor Dodon: Dacă se asigura dreptul la vot al tuturor cetăţenilor din diaspora, Maia Sandu nici 40 la sută nu lua
0Preşedintele nou-ales al ţării, Igor Dodon, a comentat joi, 17 noiembrie, problema votului din diaspora, unul dintre motivele pentru care atât o parte a moldovenilor stabiliţi peste hotare, cât şi Maia Sandu nu recunosc rezultatele alegerilor. Aceştia afirmă că dreptul constituţional al cetăţenilor din diaspora a fost încălcat, atunci când nu au putut vota din cauza epuizării buletinelor de vot la unele secţii de votare.
„Eu înţeleg nemulţumirea cetăţenilor de peste hotare care nu au putut să participe la vot. Şi ei aduc doar argumentele celor din UE. Stimaţi prieteni, în UE conform datelor oficiale sunt 300 de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova şi au fost deschise 80 de secţii de votare.
80 de secţii de votare cu 3.000 de buletine sunt 240 de mii de oameni care au putut să voteze. Acum haideţi să vedem ce se întâmplă în Rusia, unde au fost deschise doar opt secţii de votare. În Moscova activează oficial 300 mii de moldoveni, au deschis doar două secţii de votare. Dacă vorbim de încălcarea dreptului la vot haideţi să vorbim de toţi, şi cei din Occident, şi cei din Federaţia Rusă.
Vreau să vă spun că dacă se asigura dreptul la vot a tuturor cetăţenilor, Maia Sandu nici 40 la sută nu lua, dacă se asigura dreptul la vot a tuturor cetăţenilor din Rusia, din Transnistria, acolo sunt 200 mii de oameni, cetăţeni ai Republicii Moldova. Atunci diferenţa era cu totul alta, 70% la 30%”, a declarat Dodon, în cadrul emisiunii „Acces direct” de la NTV-Moldova.