Banii Uniunii Europene aduc satisfacţie în Transnistria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Podul care leagă localităţile Tighina-Tiraspol

Presa din autoproclamata republică din stânga Nistrului este cunoscută, în general, pentru articolele negative scrise în adresa Uniunii Europene. De data aceasta, însă, site-ul mirpmr.ru prezintă povestea unei afaceri de succes din regiunea transnistreană, precizând că a fost dezvoltată cu ajutorul granturilor europene.

Granturile europene ajung şi în... Transnistria”, titrează portalul mirpmr.ru, care prezintă istoria Nataliei Beliskaia din oraşul Tighina. Aceasta cultivă şi comercializează flori. Femeia a ajuns să aibă o afacere de succes datorită unui proiect destinat susţinerii tinerilor antreprenori desfăşurat deja de şase ani în cadrul programului „Susţinerea măsurilor de consolidare a încrederii” finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Autorul articolului menţionează că familia Nataliei a început să cultive flori încă din anul 2000. Femeia dispunea de toate mijloacele necesare pentru a-şi dezvolta afacerea – teren, material săditor, experienţă şi clienţi – însă businessul stătea pe loc, deoarece nu dispunea de finanţare pentru modernizarea tehnologiei de creştere şi întreţinere a florilor. Astfel, aceasta a aflat de proiectul demarat de UE în stânga Nistrului şi a aplicat pentru obţinerea unei finanţări din partea uniunii, iar în scurt timp a fost chemată la un interviu. În rezultat, a obţinut un grant cu ajutorul căruia şi-a procurat un sistem modern de irigare a florilor, de menţinere a temperaturii optime în sere şi de conservare la rece a plantelor.

Rezultate notabile datorită suportului oferit de UE

Natalia povesteşte cu satisfacţie că datorită ajutorului oferit de Uniunea Europeană a ajuns să reducă în jumătate cantitatea de apă cheltuită, să crească nivelul de fertilitate al florilor cu 30%, să dubleze durata de păstrare a plantelor şi să mărească producţia cu aproape 90 la sută şi să creeze trei noi locuri de muncă. În plus, florile au devenit competitive pe piaţa externă.

Antreprenoare menţionează că un alt câştig pe care l-a căpătat datorită programului demarat de UE este faptul că a cunoscut şi s-a împrietenit cu „mulţi antreprenori tineri, interesanţi şi de succes de pe malul drept al Nistrului”, cu care are periodic întâlniri unde se discută despre afaceri, rezultate şi soluţii pentru problemele întâlnite.

UE a oferit milioane de euro pentru proiecte din stânga Nistrului

Menţionăm că începând cu anul 2009 Uniunea Europeană oferă asistenţă financiară proiectelor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului prin intermediul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”. Etapa a parta a Programului, 2015 – 2018, este finanţată în proporţie de 10 milioane de euro de Uniunea Europeană şi implementată de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi