Puterea de la Kremlin anunţă că va apăra Transnistria după ce destrămarea URSS va fi declarată ilegală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputaţii ruşi susţin că autorităţile de la Moscova ar trebui să reacţioneze la blocada economică instituită de Ucraina şi Republica Moldova împotriva Transnistriei, iar pentru protejarea populaţiei din stânga Nistrului este necesar ca instanţa de judecată să declare drept ilegală destrămarea URSS.

Potrivit regions.ru, reprezentanţii Dumei de Stat de la Moscova susţin că Rusia nu va renunţa la apărarea intereselor cetăţenilor din stânga Nistrului şi că este necesară o reacţie la „blocada economică” instituită de Republica Moldova şi Ucraina. „Nu trebuie să plecăm capul la presiunile asupra poporului transnistrean. Poporul Transnistriei şi-a făcut alegerea, iar noi trebuie să apărăm această alegere”, a declarat Dmitri Novicov.

La rândul său, Vasili Kaşirin a afirmat că şi Misiunea europeană EUBAM este implicată în „blocada economică” împotriva Transnistriei. Tatiana Moskalkova susţine că Rusia este îngrijorată de aprofundarea crizei în regiunea transnistreană, iar autorităţile de la Chişinău nu îşi doresc soluţionarea conflictului transnistrean. „Transnistria nu este doar un teritoriu pe care locuiesc cetăţeni ruşi. De fapt, este o parte a Rusiei”, a menţionat Moskalkova.

Un alt deputat rus, Evgheni Fedorov, consideră că soluţia pentru a depăşi situaţia dicilă din Transnistria constă în declararea de către o instanţă de judecată drept ilegală dizolvarea Uniunii Sovietice. „Trebuie ca o oarecare instanţă de judecată din orice sector al Moscovei să aprobe o decizie privind faptul că Uniunea Sovietică a fost desfiinţată ilegal de către Gorbaciov în urma unei lovituri de stat. Această decizie va asigura Rusiei, ca succesor al URSS, baza legală pentru a acţiona în spaţiul post-sovietic. În acelaşi timp, această decizie ne va dezlega mâinile pentru a aduce toate argumentele politice în vederea prevenirii genocidului împotriva poporului din fosta Uniunea Sovietică, inclusiv împotriva cetăţenilor din Transnistria”, a declarat Fedorov.

Amintim că autorităţile ruse au anunţat în iulie că examinează dacă ieşirea ţărilor baltice din componenţa Uniunii Sovietice a fost una legală. Estonia, Letonia şi Lituania au fost primele ţări care şi-au declarat independenţa faţă de URSS. În aprilie 2014, un grup de deputaţi ruşi a cerut judecarea lui Mihail Gorbaciov pentru că s-ar face vinovat de desfiinţarea URSS. 

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite