„Bani de flori aveţi, dar de pensii nu!” Partidul ŞOR i-a adus flori Maiei Sandu, ca să nu cheltuie banii poporului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni, 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiţilor, zeci de simpatizanţi ai Partidului „ŞOR” i-au adus Maiei Sandu flori. Manifestanţii şi-au exprimat în aşa fel nemulţumirea pentru faptul că Preşedinţia cheltuie, anual, în jur de 600.000 de lei pentru flori. Asta în timp ce preţurile pentru servicii şi produse cresc, iar salariile şi pensiile au rămas la acelaşi nivel.

În cadrul unui flash-mob, membrii şi simpatizaţii Partidului „ŞOR” i-au reproşat Maiei Sandu şi reprezentanţilor PAS, formaţiune care au promovat-o în funcţia de preşedinte, că stau de flori de cuc şi nu întreprind măsuri pentru asigurarea bunăstării cetăţenilor. În plus, cheltuie banii publici pentru a-şi majora salariile , dar şi pentru lucruri de care te poţi lipsi, în condiţiile în care ţara se confruntă cu mai multe crize.

„Preşedinţia cheltuie o mulţime de bani pentru flori. Numai în prima jumătate a anului, Preşedinţia a alocat peste 300 de mii de lei pentru flori şi compoziţii florale, pentru această instituţie. Şeful statului cheltuie peste 3.000 de lei lunar, ca să cumpere flori, ca să-şi înfrumuseţeze birourile. Este josnic! Pensia bunicii mele este mult mai mică. Am venit astăzi la Preşedinţie cu flori, pentru ca măcar în această zi să nu fie cheltuiţi banii publici”, a declarat reprezentantul Partidului „ŞOR”, Tatiana Gorea, care a locuit aproape zece ani în Italia.

Pe parcursul săptămânii trecute, Partidul „ŞOR” a organizat mai multe flash-mob-uri. Oamenii au manifestat în faţa întreprinderii de panificaţie „Franzeluţa”, în faţa sediului MoldovaGaz şi vila prezidenţială de la Condriţa. De asemenea, puterea PAS a fost huiduită în toată ţara. Sute de oameni au protestat concomitent în zece oraşe din ţară, în semn de protest faţă de scumpirile fără precedent din ultima perioadă.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort