Banca Naţională a Moldovei anunţă că inflaţia va fi mai mare decât anticipase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inflaţia va fi mai mare în acest an decât anticipase anterior BNM FOTO: Adevărul

Preţurile medii de consum vor fi mai mari decât anticipase anterior Banca Naţională a Moldovei (BNM) din cauza creşterii tarifelor la serviciile reglementate, deprecierii leului şi a majorării preţurilor la produsele alimentare ca urmare a secetei din acest an.

Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu, a anunţat că prognozele privind ritmul mediu al inflaţiei anuale au fost revizuite. Astfel, valoarea inflaţiei ar putea atinge anul curent nivelul de 9,7%. Anterior, autorităţile prognozase că preţurile vor creşte în medie cu 9,3%. Totodată, Dorin Drăguţanu susţine că ritmul mediu anual de creştere a inflaţiei va fi în 2016 de 11,9%, cu 0,3% mai mare faţă de valoarea anunţată anterior.

Potrivit guvernatorului, principalele cauze ale creşterii preţurilor medii de consum sunt creşterea tarifelor reglementate, în special la energie electrică, gaz şi agent termic, precum şi deprecierea leului, scumpirea produselor alimentare ca urmare a secetei din acest an. Astfel, Dorin Drăguţanu a mai spus că ritmul anual al inflaţiei va încetini în a doua jumătate a anului viitor, precizând că există riscuri ca valorile prognozate de BNM privind nivelul inflaţiei să fie depăşite.

Nivelul inflaţiei anuale a constituit în septembrie 12,6%, iar experţii au prognozat şi o inflaţie de 20% în acest an. 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie