BACALAUREAT 2013 Testul pentru disciplina la alegere a fost postat pe internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camerele de supraveghere par să nu sperie absolvenţii. Chiar şi la BAC-ul pentru disciplina opţională a fost postat pe internet.

Astăzi, majoritatea elevilor care susţin Bacalaureatul dau ultimul examen. Dar nici la disciplina aleasă elevii nu s-au eschivat de la copiat. Astfel, testul la geografie a apărut deja pe internet.

Peste 16.800 de absolvenţi susţin testele la geografie, aproape 3.500 la chimie şi aproximativ 2.500 la biologie. Alţi peste1.200 de elevi vor susţine teste la istorie, iar aproape 1.200 la matematică.

Amintim că viceministrul Educaţiei, Igor Grosu, a menţionat că fotografierea şi scanarea testelor de examen se efectuează în intervalul de timp în care testele sunt multiplicate prin xerox. La examenele precedente, au fost anulate 558 de lucrări.

Citeşte şi: 

Prima zi de BAC: 65 de lucrări au fost anulate

3.000 de lucrări au fost anulate la examenul de BAC la limba română. Ministerul Educaţiei susţine că informaţia este falsă

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare