Avocatul Poporului: Angajaţii celor trei bănci devalizate sunt concediaţi ilegal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefa reprezentanţei de la Comrat a Centrului pentru Drepturile Omului din Moldova (CpDOM), avocata Svetlana Mironova, susţine că angajaţii Băncii de Economii, Băncii Sociale şi Unibank au fost concediaţi cu încălcarea prevederilor Codului Muncii.

Potrivit gagauzinfo.md, Svetlana Mironova susţine că statul trebuia să efectueze procedura legală privind reducerea de personal la bănci. „Era necesar ca sindicatele să fie anunţate cu trei luni înainte de a lua decizia privind concedierea angajaţilor, care, la rândul lor, trebuiau anunţaţi cu două luni înainte de a fi lăsaţi fără un loc de muncă”, a precizat Avocatul Poporului de la Comrat.

Şefa CpDOM Comrat mai afirmă că din plângerile care au venit la sediul Avocatului Poporului, angajaţii băncilor furate au fost anunţaţi abia pe 8 octombrie că vor fi concediaţi. „Ei sunt într-o stare confuză, nu ştiu care vor lucra mai departe, cui să se plângă ulterior, având în vedere că actuala conducere a băncilor nu va mai fi”, a menţionat Svetlana Mironova.

Menţionăm că Sindicatele au cerut să le fie acordat ajutor celor 3 000 de angajaţi care vor fi nevoiţi să plece de la cele trei bănci devalizate aflate în prag de lichidare.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată