Avocat prins în flagrant delict cu 5.000 de euro mită. Banii erau destinaţi pentru a influenţa decizia unui judecator din Cahul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO cna.md

Un avocat a fost prins în flagrant delict în seara zilei de miercuri, 23 mai, de către procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA, având asupra sa 5.000 de euro care au fost primiţi mită. Acesta este bănuit de trafic de influenţă.

În procesul de investigare a faptelor, s-a constatat că apărătorul ar fi pretins şi primit banii, susţinând că poate influenţa un judecător din cadrul Judecătoriei Cahul să emită o decizie favorabilă, non-privativă de libertate sau cu suspendare, în privinţa nepotului denunţătorului, care este inculpat într-un dosar intentat pe circulaţia ilegală a substanţelor narcotice.

Acţiunile avocatului au fost documentate de CNA şi procurori, drept urmare acesta a fost reţinut pentru 72 de ore şi plasat în Izolatorul de urmărire penală al Centrului. În cadrul percheziţiei, bărbatul a predat benevol banii.

Pe marginea faptelor descrise, a fost deschis un dosar penal în temeiul art. 326 cod penal - trafic de influenţă. 

Dacă va fi găsit vinovat, avocatul riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă în mărime de la 3.000 la 4.000 unităţi convenţionale.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”