Autoritățile de la Chișinău, cu ochii pe moldovenii incluși în lista sancțiunilor SUA

0
Publicat:

Comisia pentru Situații Excepționale de la Chișinău a aprobat un nou mecanism de monitorizare a persoanelor incluse în lista sancțiunilor SUA. Decizia a fost luată după ce recent în document s-au regăsit mai mulți politicieni din țara vecină. 

Chișinăul a stabilit mecanismul de verificare a moldovenilor vizați de sancțiunile SUA. Sursa:gov.md

Atât persoanele incluse în lista sancțiunilor, cât și cele apropiate lor vor fi monitorizate de mai multe instituții importante din Republica Moldova, printre care Serviciul de Informații și Securitate și Banca Națională a Moldovei. 

,,Astfel, entitățile raportoare vor aplica măsuri de precauție sporită privind tranzacțiile ce nu corespund activității zilnice a persoanelor supuse sancțiunilor, precum și a persoanelor în privința cărora există suspiciuni că sunt asociate acestora. Lista celor din urmă va fi elaborată și actualizată de către Serviciul de Informații și Securitate, care va colabora în acest sens cu Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Banca Națională a Moldovei și alte autorități publice cu competențe incidente în domeniul dat”, au anunțat reprezentanții CSE.

Mai exact, tranzacțiile persoanelor menționate mai sus, inclusiv cele ce țin de achitarea dividendelor sau înstrăinarea bunurilor imobile vor fi făcute în termen de până la cinci zile, timp în care acestea vor fi verificate minuțios de specialiști.  

,,Entitățile raportoare se vor abține de la executarea activităților și tranzacțiilor, inclusiv a celor ce țin de achitarea dividendelor, înstrăinarea de bunuri imobile, mobile și valori mobiliare, realizate de către persoanele vizate, pentru un termen de până la 5 zile lucrătoare. În același timp, Agenția Servicii Publice, Depozitarul Central Unic, Comisia Națională a Pieței Financiare și alte persoane juridice învestite cu drept de înregistrare/dispunere a bunurilor şi drepturilor, inclusiv asupra cotelor-părţi în capitalul social al persoanelor juridice, se vor abține de la executarea oricăror activități ce ar facilita transferul și/sau convertirea acestora pentru persoanele vizate. Despre acțiunile inițiate, entitățile vor informa imediat sau nu mai târziu de 24 de ore Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor”, scrie într-un comunicat de presă al CSE.

Iar dacă tranzacțiile vor fi ridica suspiciuni, acestea vor fi sistate, în urma deciziilor Serviciului Prevenirii și Combaterii Spălării Banilor. 

,,Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor va emite decizii de sistare atât a executării activităților și tranzacțiilor cu bunuri, inclusiv mijloace financiare, cote-părţi în capitalul social al persoanelor juridice, cât şi a înregistrării drepturilor asupra acestora, pe un termen de până la 30 de zile lucrătoare. Serviciul va informa Guvernul despre toate măsurile întreprinse”, au precizat membrii CSE.

La începutul săptămânii trecute, reprezentanții ambasadei SUA la Chișinău au anunțat că mai multe persoane, între care politicienii fugari, Vladimir Plahotniuc și Ilan Șor, au fost inclus în lista sancțiunilor Americii. 

,, Pentru a contracara campaniile persistente de influență malignă ale Guvernului Federației Ruse prin impunerea unui număr de sancțiuni asupra unor persoane și entități asociate cu eforturi de influență susținute de Rusia în Republica MoldovaAcesta reprezintă încă un pas în lupta împotriva impunității pentru corupție și în sprijinul nostru pentru cetățenii Republicii Moldova în lupta lor pentru un viitor mai echitabil, mai prosper și mai sigur”, au anunțat oficialii într-o postare pe Facebook a misiunii diplomatice americane.

Ulterior, Plahotniuc a anunțat că va contesta hotărârea SUA în instanță, iar Șor a spus că aceasta nu-l sperie pentru că nu are proprietăți sau conturi peste Ocean. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta