Andrei Năstase, despre întâlnirea cu vicepemierul Rusiei, Dmitrii Kozak: A fost o discuţie foarte bună. Am primit felicitările PPE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md

Copreşedintele Blocului ACUM Andrei Năstase a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă organizate după discuţiile dintre PSRM şi ACUM, că a avut o discuţie foarte bună la întrevederea cu vicepremierul Federaţiei Ruse, Dmitrii Kozak.

„Am discutat faptul că noi reprezentăm o forţă proeuropeană cu angajamente clare de implementare a Acordului de Asociere. Am vorbit despre parteneriatul nostru strategic cu România. Am vorbit despre faptul că ne preocupă lucrurile care consolidează societatea noastră, nu le dezbină. În principiu, a fost o discuţie foarte bună. Am vorbit şi despre propagandă, de orice natură, care face rău cetăţenilor Republicii Moldova”, a declarat Andrei Năstase.

„Am surprins oponenţii noştri prin faptul că am demonstrat maturitate şi am primit felicitări din partea partenerilor noştri din afara ţării, din cadrul PPE, pe care îl reprezentăm cu cinste în R.Moldova, pentru modul în care am gestionat această situaţie. Ştiţi foarte bine că putea fi o capcană, din punctul unora de vedere, putea fi o înţelegere. Noi am gestionat foarte bine aceste lucruri şi am primit şi felicitările partenerilor noştri din străinătate. Dovadă că a fost un gest frumos, corect, să ne vedem cu reprezentanţii statelor pe care le-am menţionat, este că nimeni de la holdingul (media) al lui Plahotniuc nu ne mai aştepta afară”, a mai spus Năstase.

Maia Sandu a menţionat că s-a „vorbit despre situaţia politică din ţară”. 

„Despre necesitatea îmbunătăţirii relaţiilor economice şi comerciale cu Federaţia Rusă, bazate pe reciprocitate. Am vorbit şi despre divergenţe. Despre necesitatea retragerii forţelor străine şi a muniţiilor de pe teritoriul Republicii Moldova. Am spus tranşant că suntem împotriva proiectului de federalizare. Am acoperit absolut toate subiectele care meritau a fi acoperite într-o discuţie cu un reprezentat al Federaţiei Ruse”, a afirmat lidera PAS.

Amintim că deputatul Blocului ACUM Octavian Ţîcu susţine că la întâlnirea dintre Johannes Hahn şi liderii Blocului ACUM, oficialul european le-ar fi sugerat acestora că nu ar trebui să meargă la întrevederea cu vicepremierul rus, Dmitrii Kozak. Parlamentarul s-a arătat uimit că, în pofida acestor sugestii, Maia Sandu şi Andrei Năstase au decis să se vadă cu Kozak, deşi în cadrul Blocului s-ar fi luat altă decizie.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”