ANALIZĂ Majorarea de la 8% la 20% a TVA la mărfurile agricole poate duce la dispariţia producătorilor mici şi mijlocii din agricultură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zeci de ii de hectare de terenuri agricole stau pârloagă FOTO Tudor Iovu

Republica Moldova nu are companii agricole mari, de aceea este necesară aplicarea cotei TVA de 8% la producţia agricolă pentru a susţine competitivitatea sectorului agricol autohton pe piaţa internă a ţării, se constată într-o analiză comparativă realizată de Agenda Naţională de Business (ANB)

Absenţa în economia Republicii Moldova a companiilor agricole mari conduce la necesitatea aplicării unei cote mai mici a TVA (de 8%) pentru producţia agricolă, cu scopul primordial de a susţine competitivitatea sectorului agricol autohton pe piaţa internă a ţării, deoarece, în caz contrar, producţia agricolă autohtonă va fi eliminată de pe piaţa internă, susţin autorii studiului.

În opinia experţilor, "aplicarea cotei generale a TVA (pentru Republica Moldova în mărime de 20%) în raport cu producţia agricolă este indicată în ţările caracterizate de dominare a întreprinderilor agricole mari. Politicile fiscale ale ţărilor europene prevăd un sistem de aplicare a unor cote mai mici (până la cota zero) a TVA faţă de producătorii agricoli mici şi mijlocii şi a cotei generale (de bază) doar faţă de producătorii agricoli mari".

"Necesitatea aplicării unei cote mai mici a TVA faţă de producţia agricolă este determinată şi de faptul că Moldova reprezintă, la moment, o ţară cu risc sporit al activităţilor agricole, ceea ce de fapt rezultă în costuri mai mari pentru producţia agricolă. În aceste condiţii, aplicarea unei cote mai mici a TVA ar favoriza păstrarea unui anumit nivel de competitivitate al producţiei respective pe piaţa internă, precum şi ar permite întreprinderilor agricole să acumuleze mijloacele necesare pentru măsuri de diminuare a riscurilor date", se mai susţine în studoul ANB care reuneşte 30 dintre cele mai influente şi active asociaţii de business la nivel naţional şi camere de comerţ la nivel regional.

Potrivit experţilor, aplicarea cotei standard TVA (20%) la producţia agricolă “ar slăbi poziţiile sectorului şi ar conduce la o competitivitate mai mică a acestuia pe piaţa internă, ceea ce, la rândul său, ar provoca un reflux şi mai mare al populaţiei din localităţile rurale”. Impozitarea producţiei agricole cu cota standard TVA va deveni convenabilă atunci când statul, alături de întreprinderile din sectorul agricol, va sistematiza riscurile sectorului şi va scoate Moldova din zona agriculturii riscante şi generatoare de costuri înalte.

Republica Moldova a revenit în 2014 la cota redusă TVA de 8% la producţia agricolă produsă şi/sau livrată pe teritoriul ţării, precum şi la zahărul din sfeclă de zahăr produs, importat şi/sau livrat pe teritoriul ţării. S-a revenit la taxa redusă la numai un an, după ce în anul 2013, la insistenţa FMI, a fost introdusă cota de 20%.

TVA la producţia agricolă a fost subiectul unor discuţii între negociatorii de la Chişinău şi misiunea FMI, care s-a aflat timp de două săptămîni în Republica Moldova şi care potrivit unor surse ar insista asupra taxei standard de 20%.

Citiţi şi:

Cota TVA în agricultură s-a modificat de şapte ori în şase ani

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model