Amatorii de vinuri din întreaga lume se pot convinge de calitatea băuturilor moldoveneşti la Ziua Naţională a Vinului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua Naţională a Vinului va fi organizată în acest an în pofida embargoului rusesc care loveşte în reputaţia vinurilor moldoveneşti, anunţă Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din Moldova şi Ghilda vinurilor din Republica Moldova, organizatorii evenimentului din acest an.

 „Suntem recunoscători ţărilor partenere şi consumatorilor din Moldova, care în aceste zile şi-au exprimat solidaritatea cu producătorii moldoveni de vinuri. Vă îndemnăm să participaţi şi la sărbătoarea Ziua Naţională a Vinului, în zilele de 5 şi 6 octombrie, pentru a degusta vinurile moldoveneşti ce le vom expune în Piaţa Marii Adunări Naţionale”, a declarat Eugen Pîslaru, preşedintele comitetului de organizare a Zilei Naţionale a Vinului.

„Îndemnăm moldovenii să îşi cunoască şi să creadă în produsul naţional, dar şi sa se iniţieze în arta servirii vinului, diversitatea acestuia, pentru a-şi alege vinul preferat”, a declarat Victor Bostan, preşedintele Ghildei Vinurilor Moldoveneşti. 

Cea de-a 12-a ediţie a Zilei Naţionale a Vinului este organizată sub genericul „Respect pentru tradiţii, curaj în inovaţii”.  Aceasta se va desfăşura în Piaţa Marii Adunări Naţionale, cu participarea Asociaţiilor de producători cu indicaţie geografică protejată Codru, Ştefan Vodă, Valul lui Traian şi Divin.

Producătorii vor fi împărţiţi în teritoriul PMAN după apartenenţa regională, dar vor organiza şi o serie de master class-uri de degustare a vinurilor în spaţii special amenajate. Printre activităţile programate, devenite deja tradiţionale, se numără prezentări şi show-uri ale meşterilor populari, ale pictorilor stradali şi fotografilor, show-uri culinare etc. 
 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete